Zeci de români aflați în Malta, repatriaţi în ţară

Ministerul de Externe anunţă că, în cursul nopţii trecute, 93 de români au fost aduşi în ţară din Malta. Acţiunea MAE vine în continuarea demersurilor întreprinse pentru facilitarea revenirii în țară a cetățenilor români aflați în străinătate cu titlu temporar și care au fost afectați de măsurile de restrângere a transportului aerian adoptate în contextul gestionării pandemiei de COVID-19.

Ministerul de Externe precizează într-un comunicat că revenirea în țară a cetățenilor români care se aflau cu titlu temporar pe teritoriul Republicii Malta s-a făcut cu ajutorul Ministerului Transporturilor, Infrastructurii și Comunicațiilor.

„Repatrierea a fost asigurată cu o cursă aeriană specială operată de compania Tarom, pe ruta București-Malta-București. MAE reînnoiește cu fermitate apelurile făcute anterior privind evitarea oricăror călătorii externe care nu sunt absolut esențiale. Astfel de călătorii pot antrena riscuri majore, periclitând siguranța cetățenilor și posibilitatea acestora de revenire în țară.

De asemenea, MAE face apel la cetățenii români cu domiciliul sau reședința în străinătate de a respecta cu strictețe recomandările autorităților din aceste state și subliniază că deplasările către România sunt afectate de restricțiile impuse de statele de tranzit, care determină ca posibilitățile de asistență din partea autorităților române să fie reduse și pot constitui un factor suplimentar de propagare a infecției cu COVID-19, punând astfel în pericol siguranța cetățenilor români în cauză și a celor de acasă”, precizează sursa citată.