Volodimir Zelenski a precizat, într-un nou discurs, că cel de-al zecelea pachet de sancţiuni pentr Rusia nu este ultimul şi că sancţiuni vor fi impuse în continuare, până când nu va mai rămâne nimic din “potenţialul agresiunii ruse”.
“Cel de-al zecelea pachet de sancţiuni UE împotriva Rusiei pentru declanşarea războiului a fost aprobat astăzi. Al zecelea şi evident nu ultimul pachet. Sancţiunile vor continua să fie introduse, astfel încât să nu rămână nimic din potenţialul agresiunii ruse. Acum, noi paşi de sancţiuni sunt în al zecelea pachet, puternic, împotriva industriei de apărare şi a sectorului financiar al statului terorist şi împotriva propagandiştilor care au înecat societatea rusă în minciuni şi încearcă să-şi răspândească minciunile în întreaga lume. Cu siguranţă nu vor reuşi. Diplomaţii noştri şi întregul stat lucrează pentru extinderea sancţiunilor globale şi, în special, europene, asupra industriei nucleare ruseşti, Rosatom, a tuturor celor implicaţi în programul de rachete şi şantajul nuclear al statului terorist. Partenerii – Statele Unite, Marea Britanie – au făcut deja paşi relevanţi. Ne aşteptăm la paşii corespunzători de la Uniunea Europeană”, a spus Zelenski.
“Desigur, vom continua să lucrăm la sancţiunile Ucrainei împotriva entităţilor ruse şi a tuturor celor care le ajută. Se vor lua deciziile potrivite. Rezoluţia noastră, adoptată la Adunarea Generală a ONU, a dat un impuls diplomatic foarte bun în această săptămână. Rezoluţia privind pacea pentru Ucraina, integritatea teritorială a statului nostru şi protecţia dreptului internaţional împotriva agresiunii ruse. De fapt, vedem că esenţa Formulei noastre de pace devine baza unor decizii politice şi juridice internaţionale specifice, iar majoritatea mondială le susţine. Mulţumesc fiecăruia dintre cele 141 de state care au susţinut rezoluţia noastră. Mulţumesc fiecărui lider de stat şi fiecărei naţiuni care preţuieşte libertatea şi ordinea internaţională în egală măsură cu Ucraina”, a adăugat el.
Zelenski a subliniat curajul soldaţilor ucraineni.
“Desigur, fiecare succes al diplomaţilor noştri, fiecare oportunitate de politică externă pentru statul nostru şi fiecare manifestare a atenţiei mondiale pentru ucraineni se bazează pe rezistenţa poporului ucrainean, pe rezistenţa soldaţilor noştri. Pe faptul că Ucraina este puternică şi devine constant din ce în ce mai puternică. Lumea îi iubeşte pe cei puternici. Şi îi ajută pe cei curajosi. Centrul global al forţei şi curajului este acum chiar aici, în Ucraina, chiar în oamenii noştri care ne apără statul. Care ne apără pământul, regiunea noastră Doneţk, regiunea noastră Lugansk, toate pământurile noastre, unde continuă bătălii foarte dure şi dureroase. Mulţumesc fiecărui soldat al nostru, tuturor celor care ne apără cu fermitate şi curaj poziţiile din Donbas, distrug inamicul şi mulţumesc pentru un rezultat atât de puternic în est”.