Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a făcut anunțul anului în războiul pe care Rusia l-a început împotriva vecinilor României. Acesta anunță că a aprobat un plan important pentru anul 2023 împotriva rușilor.
Preşedintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a transmis, într-un nou discurs, că lumea a văzut, sâmbătă, “cât de false sunt cuvintele Moscovei”, făcând referire la armistiţiul anunţat, dar nerespectat de Rusia.
Zelenski a făcut anunțul. Vestea zilei din Ucraina: Am aprobat planul
Liderul ucrainean a menţionat că a semnat decretele privind punerea în aplicare a hotărârilor Consiliului de Securitate şi Apărare Naţională.
“În primul rând, am aprobat planul general de acţiune al Consiliului de Securitate şi Apărare Naţională pentru acest an. Cu siguranţă nu va fi mai puţin puternic decât în anii precedenţi, iar prioritatea cheie este să ne asigurăm independenţa şi să ne întărim capacitatea de a ne apăra – făcând toţi paşii necesari, folosind toate mijloacele care vor funcţiona. În al doilea rând, avem un rezultat intermediar în activitatea privind mulţi cetăţeni ai Rusiei şi persoane asociate cu aceasta, care justifică războiul, îl susţin sau glorifică statul terorist. Astăzi, există prima listă cu astfel de sancţiuni – vor exista alte decizii privind sancţiunile împotriva unor astfel de persoane. Toţi cei a căror voce sună la unison cu vuietul artileriei ruse vor fi izolaţi de lumea civilizată”, a transmis Zelenski.
Acuzații grave pentru Rusia
Volodimir Zelenski a acuzat Rusia că nu a încetat focul, deşi anunţase un armistiţiu.
“Şi, apropo, lumea a putut să vadă din nou astăzi cât de false sunt cuvintele de la orice nivel care vin de la Moscova. Au spus ceva acolo despre o presupusă încetare a focului… Dar realitatea este că ruşii au lovit din nou Bakhmut şi alte ţinte ucrainene.
S-a confirmat încă o dată: doar expulzarea ocupanţilor ruşi de pe pământul ucrainean şi eliminarea oricăror oportunităţi pentru Rusia de a face presiuni asupra Ucrainei şi a întregii Europe vor însemna restabilirea încetării focului, a securităţii şi a păcii.
Astăzi suntem cu un pas mai aproape de victorie”, a mai spus el.
Forțele ucrainene spun că rușii pregătesc detonarea barajului unui lac de acumulare din Lugansk
Centrul de Rezistență Națională din Ucraina (Sprotiv) avertizează că rușii ar putea arunca în aer barajul lacului de acumulare din Svatove, regiunea estică Lugansk, informează UKRAINSKA PRAVDA, potrivit Rador.
O unitate rusească de inginerie a sosit în Svatove, oraş aflat sub ocupaţie, pentru a studia posibilitatea de a arunca în aer barajul din localitate, susțin ucrainenii.
„Astfel, inamicul vrea să încetinească înaintarea forțelor armate ale Ucrainei pe acest sector al frontului. Totodată, invadatorii plănuiesc să acuze Ucraina că a aruncat în aer barajul. Subliniem că astfel de acțiuni ar însemna, de fapt, distrugerea deliberată a infrastructurii ucrainene și nu ar fi oportune, deoarece nu ar schimba poziția forțelor de pe front. De asemenea, atragem atenția asupra faptului că rușii pot folosi explozia barajului ca pretext pentru deportarea populației locale” – se arată în mesajul transmis de Centrul de Rezistență Națională din Ucraina.