Zelenski a făcut personal anunțul despre pace. Planul care încheie războiul în această toamnă

Volodimir Zelenski

SURSA FOTO: Facebook, Volodimir Zelenski

Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, are un plan ambițios cu ajutorul căruia vrea să pună capăt războiului în această toamnă. Zelenski a oferit câteva detalii despre planul său pentru victorie, pe care l-a împărtășit unei delegații de congresmeni americani.

Volodimir Zelenski a dezvăluit detalii despre cum va reuși să învingă Rusia

Confruntat cu lipsa perspectivelor favorabile pe front și cu riscul diminuării sprijinului militar din partea unor aliați importanți, președintele ucrainean Volodimir Zelenski elaborează un plan unilateral ce are ca scop încheierea războiului în această toamnă.

Acest plan mizează pe presiunea internațională exercitată asupra Rusiei pentru a obține pacea în condiții favorabile Ucrainei, potrivit unei analize realizate de agenția EFE.

Cu ajutorul unor mici fragmente de informații, jurnaliștii și analiștii încearcă să contureze o imagine de ansamblu asemănătoare unui puzzle. Președintele ucrainean a furnizat câteva detalii despre o agendă în care „planul pentru victorie” reprezintă cel mai concret element până acum. Zelenski a început deja să discute acest plan cu principalul său aliat, Statele Unite.

„Am construit acest plan pornind de la premisa că poate deveni realitate datorită partenerilor noştri, nu datorită voinţei sau lipsei de voinţă a Federaţiei Ruse”, a declarat preşedintele ucrainean într-un interviu acordat săptămâna trecută, cu câteva zile înainte de a aprecia că războiul s-ar putea încheia în această toamnă dacă aliaţii Ucrainei ar pune suficientă presiune asupra Kremlinului, oferind sprijin militar suplimentar Ucrainei.

Planul a fost împărtășit unor congresmeni americani

În discursul său de duminică, adresat națiunii, președintele Volodimir Zelenski a oferit câteva detalii despre planul său pentru victorie, pe care l-a împărtășit unei delegații de congresmeni americani în cadrul unei întâlniri ce a avut loc în weekendul precedent, la un forum economic în Italia.

SURSA FOTO: colaj Dreamstime

Zelenski a menționat pentru prima dată acest plan pe 27 august, când a explicat că intenționează să prezinte documentul președintelui Statelor Unite, Joe Biden, precum și celor doi candidați principali la alegerile prezidențiale din SUA – Donald Trump și Kamala Harris.

Liderul ucrainean a subliniat că intenționează să le înmâneze acest document celor trei în luna septembrie, cu scopul de a asigura sprijinul american în atingerea obiectivelor de pace ale Ucrainei.

„Principalul punct al acestui plan este de a forţa Rusia să pună capăt războiului”, a spus el.

Zelenski a subliniat că unul dintre principalele atuuri ale Ucrainei pentru a realiza planul său de pace va fi succesul operațiunii militare din regiunea rusă Kursk. Acolo, Ucraina a reușit să controleze aproximativ 1.300 de kilometri pătrați la doar o lună după ce a lansat ofensiva transfrontalieră. Această victorie strategică este văzută ca un factor cheie pentru a menține presiunea asupra Rusiei și pentru a obține sprijin internațional în vederea negocierii unor condiții favorabile de pace.

„Se pare că intenţia din spatele operaţiunii de la Kursk a fost de a forţa Rusia să trimită trupe din Donbas acolo (la Kursk – n.r.), să întărească moralul în ţară şi, poate, să-l oblige pe Putin să negocieze”, este de părere analistul ucrainean Volodimir Dubovik.

„Dar nu pare să funcţioneze. Nu pare că Putin cedează. Se pare că este pregătit pentru un război lung”, a subliniat el.

Ucraina va organiza al doilea Summit pentru Pace

Pe lângă posibilitatea unui schimb de teritorii ocupate între Ucraina și Rusia, planul lui Zelenski include și o componentă economică, precum și propuneri referitoare la rolul pe care Kievul ar trebui să-l joace în arhitectura de securitate internațională. De asemenea, documentul detaliază măsurile necesare pentru ca Rusia să înceteze agresiunea militară împotriva Ucrainei.

În paralel cu prezentarea acestui plan partenerilor săi, Ucraina se pregătește să organizeze un al doilea Summit pentru Pace înainte de sfârșitul anului. Spre deosebire de prima ediție a acestui eveniment, desfășurată în iunie în Elveția și fără reprezentare din partea Rusiei, se ia în considerare invitarea regimului de la Kremlin la acest nou summit.

Obiectivul acestei întâlniri este să adune cât mai multe țări care să facă presiuni asupra Rusiei pentru a accepta termenii de pace propusi de Ucraina. Poziția marilor puteri, precum China și India, este esențială în acest context. Deși Ucraina caută activ sprijinul acestor țări, nici India, nici China nu au manifestat până acum dorința de a-și folosi influența pentru a forța Rusia să se retragă din teritoriile ucrainene, așa cum cere Zelenski.

În același timp, eforturile lui Zelenski de a găsi soluții pentru un conflict care pare să stagneze coincid cu o creștere în sondaje a procentului de ucraineni dispuși să accepte negocieri cu Rusia. Sociologul Andrew Cernousov observă două fenomene în rândul societății ucrainene: pe de o parte, numărul celor care doresc să încheie conflictul prin dialog crește, dar, pe de altă parte, costul mare al invaziei rusești a generat o dorință de compromis considerată de unii drept o trădare.