Preşedintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a transmis, duminică seara, un nou mesaj despre planurile militare ale lui Vladimir Putin, avertizându-și totodată aliații occidentali că ar trebui să se aștepte la o activitate ostilă din partea Rusiei împotriva Europei.
„Mâine începe o săptămână istorică. Una dintre cele mai importante din 1991. O săptămână în care vom auzi răspunsul de la Uniunea Europeană privind statutul de candidat pentru Ucraina. Și într-o astfel de săptămână ar trebui să ne așteptăm la o activitate ostilă mai mare din partea Rusiei în mod intenționat – demonstrativ.
Și nu doar împotriva Ucrainei, ci și împotriva Europei. Ne pregătim. Avertizăm partenerii. Și suntem recunoscători tuturor celor a căror putere astăzi înseamnă victoria noastră de mâine”, a spus duminică Volodimir Zelenski într-un mesaj video postat pe contul său de Facebook.
Volodimir Zelenski promite că va relua exportul de cereale
Președintele Ucrainei a promis totodată că armata sa va recuceri curând zonele sudice aflate acum sub ocupaţie rusă. „Nu vom preda sudul nimănui”, a adăugat liderul ucrainean, după ce s-a întors dintr-o vizită oficială de pe frontul de luptă din sudul Ucrainei.
De altfel, acesta a adăugat că țara sa îşi va restabili curând accesul liber la Marea Neagră şi Marea Azov, subliniind faptul că va face tot posibilul pentru a se relua exporturile de cereale către Occident.
În prezent, războiul continuă, iar armata rusă folosește acum „procese pentru crime de război” pentru a propulsa minciuni despre conflictul militar din Ucraina, a avertizat duminică Institutul pentru Studiul Războiului de la Washington (ISW).
ISW susține ferm că armata rusă nu poate avansa în Severodonețk
Institutul pentru Studiul Războiului de la Washington (ISW) susține ferm că există șanse mari ca autoritățile ruse să încerce să folosească procese înscenate împotriva militarilor ucraineni, în special a soldaților ucraineni de la uzina siderurgică din Mariupol, reluând teoria potrivit căreia războiul actual este o „operațiune specială de denazificare”.
Citând Ministerul Apărării Naționale din Marea Britanie, ISW a spus duminică că decizia Guvernului de la Moscova de a-și numi invazia o „operație militară specială” îi poate limita capacitatea de a găsi „mijloace legale de a pedepsi dizidenții militari și cei care refuză să se mobilizeze”.
De altfel, ISW a menționat faptul că puterea concentrată a artileriei ruse, asociată cu unitățile de infanterie slăbite, rămâne insuficientă pentru a permite forțelor invadatoare să avanseze în orașul ucrainean Severodonețk.
Armata Rusiei se pregătește să avanseze spre Sloviansk
ISW a avertizat duminică că forțele ruse se pregătesc să avanseze spre orașul ucrainean Sloviansk, situat la sud-est de Izium și la vest de Lîman. De asemenea, trupele ruse se concentrează acum pe întărirea pozițiilor defensive de-a lungul Axei de Sud din cauza contraatacurilor ucrainene de-a lungul graniței dintre Herson și Nicolaev. În plus, contraatacurile ucrainene din Zaporojie forțează acum armata rusă să trimită întăriri în acest sector al liniei frontului.
ISW afirmă că, probabil, forțele ruse desfășoară atacuri de artilerie sub steag fals împotriva teritoriului stăpânit de Rusia pentru a descuraja moralul armatei ucrainene și a încuraja mobilizarea forțelor proxy.