Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a semnat câteva decrete prezidențiale prin care a retras anumite persoane din funcția de conducere a unor instituții importante, alegând alți oameni să conducă acele instituții. Despre cine este vorba?
Oleksandr Klimenko va conduce procuratura anticorupție din Ucraina
Guvernul de la Kiev l-a numit pe Oleksandr Klimenko, un anchetator cu experienţă, să conducă procuratura anticorupţie din Ucraina.
Oleksandr Klimenko a fost selectat de către o comisie specială de concurs într-un proces care a durat câteva luni, scrie într-un comunicat de presă emis de către Parlamentul de la Kiev.
„A mai rămas un singur pas înainte de numirea lui. Această decizie trebuie să fie semnată de procurorul general”, scrie în acel comunicat de presă.
Oleksandr Klimenko a lucrat anterior pentru Biroul Naţional Anticorupţie din Ucraina, un alt organism de stat care luptă împotriva corupţiei. Lupta anticorupţie, inclusiv numirea unui procuror în această funcţie, sunt câteva dintre angajamentele pe termen lung ale Guvernului de la Kiev faţă de partenerii săi occidentali.
Amintim faptul că fostul şef al Parchetului Anticorupţie din Ucraina a demisionat în urmă cu doi ani.
În prezent, însă, nu este clar cât de repede se va finaliza acest proces, deoarece Volodimir Zelenski a suspendat-o pe Irina Venediktova din funcţie de procuror general al Ucrainei, iar Oleksandr Klimenko va putea conduce procuratura anticorupţie abia după ce va primi semnătura procurorului general al Ucrainei.
Vasil Maliuk va fi șeful interimar al Serviciului de Securitate al Ucrainei (SBU)
Parlamentul de la Kiev a votat marţi, 19 iulie, demiterea şefului Serviciului de Securitate al Ucrainei (SBU), Ivan Bakanov şi a procurorului general al Ucrainei, Irina Venediktova.
Într-o declaraţie făcută pe Telegram, cu doar câteva minute înainte ca demiterea sa să fie confirmată, Ivan Bakanov a spus că au fost făcute „calcule greşite” în timpul mandatului său, dar este mândru de palmaresul său.
Astfel că, Volodimir Zelenski a semnat marți decretul de numire a lui Vasil Maliuk ca şef interimar a SBU, după ce l-a suspendat de la conducere pe Ivan Balanov, prietenul său din copilărie, întrucât acesta nu ar fi reușit să elimine trădătorii din rândurile SBU.
Vasil Maliuk a fost prim-adjunct al şefului SBU din martie 2020 şi a condus direcţia principală de combatere a corupţiei şi crimei organizate a Direcţiei Centrale a SBU.
În ceea ce o privește pe Irina Venediktova, menționăm faptul că aceasta a fost demisă deoarece Volodimir Zelenski a acuzat-o că zeci de angajați ai biroului ei au colaborat cu Rusia.
Andrii Smirnov, adjunctul şefului cancelariei prezidenţiale, a afirmat marți că Ivan Bakanov şi Irina Venedinktova ar putea reveni în funcţii dacă vor fi exoneraţi de anchetele din instituţiile pe care le-au condus.
„Trăim într-o ţară care respectă legea şi, desigur, mă pot gândi la (posibilitatea) aceasta”, a declarat Andrii Smirnov, la un post de televiziune din Ucraina, relatează agenția de presă Reuters.