Președintele ucrainean a vorbit sâmbătă, 21 mai, despre tensiunea militară cu care se confruntă țara sa. Astfel, Volodimir Zelenski a subliniat că războiul poate fi oprit doar pe calea „diplomației”.
Cum poate fi oprit războiul din Ucraina? Varianta înaintată de Volodimir Zelenski: „Sfârșitul va veni prin diplomație”
Așadar, liderul de la Kiev a spus unui post de televiziune ucrainean că luptele vor fi „sângeroase” iar sfârșitul poate veni doar prin diplomație.
„Sfârșitul va veni prin diplomație. Va fi sângeros, vor fi lupte, dar se va încheia definitiv doar prin diplomație. Sunt lucruri la care se poate ajunge doar la masa de negocieri (…), vrem ca totul să revină. Rusia nu vrea asta”, a spus Volodimir Zelenski, potrivit informațiilor preluate de reuters.com
Amintim că negociatorul principal al Kievului, Mîhailo Podoliak, a declarat în ziua de 17 mai că discuțiile cu Rusia au fost puse „pe pauză”, după ce la etapele anterioare ale conflictului au avut loc în mod regulat, dar fără rezultate substanțiale.
La rândul său, purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a acuzat ulterior autoritățile de la Kiev că nu doresc să continue discuțiile pentru a pune capăt ostilităților.
„Într-adevăr, discuțiile nu merg înainte și observăm din partea negociatorilor ucraineni lipsa totală de dorință de a continua acest proces”, a spus Peskov.
Prețul uriaș pe care Ucraina îl va plăti ca să câștige războiul
Volodimir Zelenski a spus anterior că zeci de mii de vieți vor fi pierdute pentru ca Ucraina să iasă victorioasă din acest război. Totodată, președintele ucrainean a spus și că acest conflict este „un război de independență”.
De asemenea, președintele Ucrainei mai spune că acest război este unul amânat de 30 de ani.
„Acest război este cu siguranță un război pentru Independență. Putem spune că este un război amânat. Amânat cu 30 de ani, având în vedere modul în care am câștigat Independența în 1991. Sau – pentru o sută de ani, având în vedere istoria noastră anterioară”, a spus Volodimir Zelenski.
În aceeași notă, președintele ucrainean a declarat că este sigur de faptul că țara sa va câștiga războiul, iar istoria țării va fi asemănătoare cu a țărilor care au luptat pentru independență și au câștigat.
Pe de altă parte, pentru ca Ucraina să câștige războiului, Volodimir Zelenski spune că zeci de mii de vieți vor fi pierdute.
„Nu am nicio îndoială că vom câștiga și va fi la fel în istoria noastră ca și în istoria altor țări care au luptat pentru independență și au câștigat.
Dar trebuie să ne amintim că prețul pentru toate acestea este de zeci de mii de vieți. Viețile tuturor celor uciși de inamic. Zeci de mii”, spune președintele ucrainean.