Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a anunțat luni că zeci de mii de persoane au fost probabil ucise în orașul Mariupol, situat în sudul țării, de la invadarea Rusiei, transmite BBC.
Estimarea a fost făcută în timpul unui discurs ținut în fața Parlamentului din Coreea de Sud.
„Mariupol a fost distrus, există zeci de mii de morți, dar chiar și în ciuda acestui lucru, rușii nu își opresc ofensiva”, a declarat Volodimir Zelenski.
Jurnaliștii nu pot verifica informația în condițiile în care în orașul asediat nu se poate intra sau ieși.
Totuși, refugiații care au reușit să fugă din oraș au descris situația de acolo ca fiind disperată, cu cadavre îngropate în gropi de mică adâncime, jafuri din partea luptătorilor ceceni și locuitori înfometați și însetați care sunt uciși atunci când încearcă să iasă din adăposturi pentru a găsi mâncare și apă.
Anunțul cutremurător al lui Zelenski: Rușii au distrus 938 de unități de învățământ
Președintele ucrainean, Volodimir Zelenski s-a adresat, luni, Parlamentului sud-coreean, spunând că militarii ruși au distrus 938 de unități de învățământ și aproape 300 de spitale începând de la 24 februarie.
De asemenea, Volodimir Zelenski a spus că trupele Kremlinului au distrus zone rezidențiale și orașe „în mod conștient” cu tancurile și artileria lor.
„Acum avem doar ruine în locul a ceea ce erau orașe normale și pașnice. Nici măcar nu putem număra numărul de morți”, a declarat Zelenski, potrivit Sky News.
Totodată, președintele Ucrainei, a precizat că echipele de urgență din nordul țării continuă să curețe resturile după bombardamentele rusești, dar că o parte a regiunii este încă „un câmp de luptă activ”.
Ambele tabere se pregătesc pentru următoarea fază a războiului
După mai bine de 40 de zile de la invadarea Ucrainei, ambele tabere se pregătesc pentru următoarea fază a războiului. Armata rusă s-a retras complet din partea de nord a Ucrainei și își repoziționează forțele la est.
Armata ucraineană face același lucru, trimițându-și cele mai bune unități în regiunea Donbas, din est, în așteptarea următorului atac inamic. Între timp, ministrul de externe ucrainean a acuzat Rusia de atac deliberat asupra civililor din gara Kramatorsk, în care au pierit zeci de oameni.
În estimările zilnice prezentate de Ministerul Britanic al Apărării, se arartă că toate forțele ruse din nord s-au retras în Rusia și Belarus.
Dar, înainte de a fi din nou gata de luptă, aceste unități ar trebui să se odihnească cel puțin o săptămână, după luptele grele duse în ultimele săptămâni, scrie site-ul de analize militare 19fortyfive.
Forțele ruse s-au retras complet din nord. O parte dintre ele vor fi transferate în est, pentru a lupta în Donbas. Dar cu siguranță vor necesita o reaprovizionare semnificativă înainte de a fi gata să se desfășoare mai la est.
De asemenea, „forțele ruse au înaintat la sud de la orașul Izium, esențial punct de vedere strategic și care rămâne sub controlul lor”, au evaluat serviciile de informații militare britanice.
Ministerul ucrainean al Apărării a anunțat că până vineri, forțele ucrainene au ucis peste 19.000 de soldați ruși și au distrus alte zeci de avioane și echipamente militare.