Volodimir Zelenski a făcut un nou apel la nivel mondial, în care cere ajutor pentru ţara sa şi o poziţie mai fermă împotriva Rusiei. Mai mult, liderul de la Kiev a avertizat asupra unei situaţii teribile, ce ar putea avea loc, în curând, peste tot în lume, ca urmare a războiului din Ucraina.
Un nou apel internaţional din partea preşedintelui Ucrainei, Volodimir Zelenski!
De data aceasta, liderul de la Kiev a cerut ajutor în cadrul unor discursuri suţinute în faţa parlamentarilor din Ţările de Jos şi din Australia.
Primul discurs al unui şef de stat străin în Camera Reprezentanţilor de la Haga
Zelenski a cerut sprijin mai consistent pentru Ucraina, dar şi adoptarea de noi sancţiuni împotriva Federaţiei Ruse.
Volodimir Zelenski a cerut Ţărilor de Jos arme, ajutor pentru reconstrucţie şi tăierea tuturor legăturilor de afaceri cu Rusia.
A fost primul discurs adresat de un şef de stat străin Camerei Reprezentanţilor de la Haga.
Volodimir Zelenski le-a mai spus parlamentarilor olandezi că Ţările de Jos ar trebui să fie pregătite să renunţe la gazele ruseşti şi a cerut justiţie, o aluzie la tribunalele pentru crime de război din Ţările de Jos, transmite Rador.
Şi alte ţări din lume îşi vor putea ataca vecinii fără represalii, dacă Rusia nu este oprită
Înainte de a se adresa legislativului de la Haga, Volodimir Zelenski a ţinut un discurs prin legătură video şi în Parlamentul australian, căruia i-a cerut înăsprirea sancţiunilor faţă de Rusia.
Zelensi a avertizat, cu această ocazie, că şi alte ţări, care vor să-şi atace vecinii, ar putea să declanşeze războaie fără teama de represalii, dacă Rusia nu va fi oprită acum.
Estul Ucrainei ia foc! Ruşii îşi mută toată atenţia spre Donbas
În tot acest timp, soldaţii ucraineni se pregătesc de un asalt al ruşilor în estul ţării, în regiunea Donbas, în condiţiile în care trupele ruse, incapabile până acum să ocupe vreun oraş important, s-au retras parţial din regiunile Kiev şi Cernihiv.
Una din ţintele ruşilor în regiunea Donbas este Mariupolul, oraş distrus în mare măsură de bombardamentele ruseşti. Potrivit autorităţilor locale, cinci mii de civili ar fi fost ucişi până acum în Mariupol, iar în oraş s-ar mai afla 170 de mii, fără acces la facilităţi şi cu foarte puţine alimente şi medicamente.
O amplă operaţiune de evacuare, sprijinită de echipe ale Crucii Roşii, ar urma să aibă loc vineri. Purtătorul de cuvânt al Crucii Roşii a declarat că de succesul operaţiunii de mâine depind vieţile a zeci de mii de persoane.