Liderul de la Kiev a declarat că anchetatorii ucraineni au descoperit peste 400 de crime de război a forțelor de ocupație ruse în zonele din Herson, a relatat postul BBC.
Zelenski: Vom aduce în fața justiției toți criminalii!
Președintele Zelenski a anunțat că au fost găsite cadavrele unor civili și soldați. „În regiunea Herson, armata rusă a lăsat în urmă aceleași atrocități ca și în alte regiuni ale țării noastre, unde a reușit să intre”, a spus șeful statului ucrainean într-un discurs.
„Vom găsi și vom aduce în fața justiției toți criminalii. Fără nicio îndoială”, a adăugat președintele. De la începutul invaziei militare ruse în Ucraina, au fost găsite gropi comune în zone precum Bucha, Izyum și Mariupol. Ucraina a acuzat trupele ruse care au acționat la ordinul liderului de la Kremlin că se află în spatele atrocităților.
Orașul Herson a fost eliberat de către trupele ucrainene
În luna octombrie, o comisie din cadrul Organizației Națiunilor Unite (ONU) a declarat că au fost comise crime de război în Ucraina și că forțele ruse de ocupație au fost responsabile pentru „marea majoritate” a încălcărilor drepturilor omului încă de la începutul invaziei militare. Orașul Herson din sudul Ucrainei a fost singura capitală regională care a fost capturată de Rusia de la invazia din februarie.
Regiunea Herson, alături de alte trei (n. red. Donețk, Lukansk și Zaporojie), a fost proclamată de președintele Vladimir Putin ca fiind parte a Federației Ruse, în cadrul unei ceremonii oficiale ce a avut loc la Moscova în luna septembrie. Vineri, pe 11 noiembrie, trupele ucrainene au eliberat orașul Herson, iar civilii din regiune i-au întâlnit cu bucurie. Funcționarii ucraineni s-au întors să conducă administrația din Herson după retragerea celor aproximativ 30.000 de soldați ruși de ocupație.
Un grup de soldați ucraineni au ajuns în fața clădirii administrative din centrul orașului Herson, care a fost ocupat de ruși în primele zile ale invaziei militare. Mai mulți locuitori ai orașului au dat jos steagul rusesc de pe clădire și l-au înlocuit cu cel ucrainean, vineri, 11 noiembrie, când rușii au anunțat încheierea retragerii pe malul stâng al râului Nipru.
Civilians gathering in Kherson centre awaiting the arrival of the liberation army. pic.twitter.com/v9rjkE2dhv
— Dmitri (@wartranslated) November 11, 2022