Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a salutat, vineri, decizia preşedintelui SUA Joe Biden, ce a declarat că va furniza Ucrainei avioanele de luptă pe care le cere, F-16 de fabricaţie americană.

„Salut decizia istorică a Statelor Unite şi a (preşedintelui american) de a susţine coaliţia internaţională în favoarea livrării de avioane de luptă. Acest lucru va ajuta enorm forţele noastre aeriene”, a scris el pe Twitter.

Marea Britanie sprijină decizia SUA

Prim-ministrul britanic Rishi Sunak a salutat de asemenea, vineri, sprijinul SUA pentru o iniţiativă a mai multor ţări, între care Marea Britanie, de a antrena piloţi ucraineni pe avioane de luptă, inclusiv F-16.

„Marea Britanie va colabora cu Statele Unite, Ţările de Jos, Belgia şi Danemarca pentru a oferi Ucrainei capacitatea aeriană de luptă de care are nevoie”, a afirmat Rishi Sunak, salutând ca „binevenit” sprijinul american pentru aceasta iniţiativă multilaterală.

Preşedintele SUA, Joe Biden, le-a semnalat vineri liderilor din G-7 că va da undă verde livrării de către occidentali de avioane de luptă Ucrainei, inclusiv F-16 americane, a indicat vineri un înalt responsabil al Casei Albe.

Joe Biden, prezent la summitul G-7 de la Hiroshima, în Japonia, i-a asigurat pe interlocutorii săi că susţine „o iniţiativă comună vizând antrenarea de piloţi ucraineni pe avioane de luptă de generaţia a patra, inclusiv F-16”.

Ucraina pregătește contraofensiva

Președintele ucrainean a spus că țara sa va face ca „apărarea împotriva terorii să fie cât mai puternică posibil” şi a dat exemplul atacului eşuat al Rusiei asupra Kievului, din noaptea de luni spre marţi, când toate cele 18 rachete au fost doborâte de apărarea antiaeriană ucraineană. Printre acestea s-au aflat și şase rachete hipersonice Kinjal.

„De aceea, lucrăm în mod constant la vizite care vor aduce mai multe oportunităţi, mai multe sisteme Patriot, IRIS-T, Crotale, Hawk, NASAMS. Încă o dată şi încă o dată, le mulţumesc tuturor partenerilor noştri din întreaga lume care au ajutat ţara noastră cu sisteme de apărare aeriană adecvate!”, a mai spus Volodimir Zelenski.

Acesta a ținut să menționeze și că munca de convingere a partenerilor occidentali pentru a livra arme Ucrainei nu este deloc uşoară.