Zelenski a transmis că Atacul Rusiei din 24 februarie 2022 a dus la o „nouă renaştere a unităţii noastre ucrainene” și milioane de oameni în Ucraina s-au unit astăzi să-şi apere ţara.
„Fiecare regiune o protejează pe cealaltă. (…) Şi noi toţi împreună apărăm Kievul. Şi noi toţi împreună apărăm Harkovul. Şi noi toţi împreună eliberăm Hersonul”, a declarat preşedintele ucrainean.
Oraşul Herson se află sub control ucrainean, dar o mare parte a regiunii cu acelaşi nume se află sub ocupaţia trupelor ruse, aminteşte dpa.
„Şi vom câştiga. Împreună. Şi întreaga Ucraină va auzi sunetele victoriei”, a declarat Zelenski, insistând încă o dată că toată Ucraina va fi eliberată, inclusiv Peninsula Crimeea, anexată ilegal de Moscova în 2014.
Ţara sărbătoreşte Ziua Unităţii Ucrainene la 22 ianuarie, dată la care, în anul 1919, a fost proclamat Actul de Unificare a Republicii Populare Ucrainene (Ukrainska Narodna Respublika) cu Republica Populară a Ucrainei Occidentale (Zahidno-Ukrainska Narodna Respublika).
Rușii continuă ofensiva în regiunea Zaporojie
Rușii îşi îmbunătăţesc poziţiile în regiunea Zaporojie din sudul Ucrainei, a precizat Ministerul rus al Apărării.
„În timpul operaţiunilor ofensive în direcţia Zaporojie, unităţile Districtului Militar de Est au ocupat teren şi poziţii mai avantajoase”, a declarat Ministerul Apărării de la Moscova.
Acesta susţine, de asemenea, că a provocat victime şi a distrus echipamente, inclusiv vehicule de luptă ucrainene, obuziere şi două rachete HIMARS de fabricaţie americană.
În același timp, Ucraina a declarat sâmbătă că afirmaţiile Rusiei privind progresele înregistrate în regiunea Zaporojie au fost exagerate.
Preşedintele Dumei de Stat a Rusiei ameninţă cu folosirea armelor de distrugere în masă
Viaceslav Volodin, preşedintele Dumei de Stat, a declarat că livrările occidentale de armament către Ucraina care ar ameninţa teritoriile Rusiei vor duce la o catastrofă globală şi vor face ca argumentele împotriva utilizării armelor de distrugere în masă să nu mai fie valabile.
„Dacă Washingtonul şi ţările NATO furnizează arme care vor fi folosite pentru a lovi civili în oraşe şi vor încerca să pună stăpânire pe teritoriile noastre, aşa cum ameninţă, acest lucru va duce la măsuri de represalii folosind arme mai puternice”, a declarat duminică Viaceslav Volodin într-o postare pe Telegram.
„Argumentele conform cărora puterile nucleare nu au folosit anterior arme de distrugere în masă în conflicte locale nu mai sunt sustenabile. Pentru că aceste state nu s-au confruntat cu o situaţie în care existĂ o ameninţare la adresa securităţii cetăţenilor lor şi a integrităţii teritoriale a ţării”, a scris Volodin.
„Livrările de arme ofensive către regimul de la Kiev vor duce la o catastrofă globală”, a prezis el.