Zelenski este gata să facă pace. A pregătit planul: Îmi doresc foarte mult acest lucru

Volodimir Zelenski

SURSA FOTO: Președinția Ucrainei

Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, este gata să restabilească pacea-n țara sa. Liderul ucrainean are un plan bine pus la punct pe care îl va prezenta actualului președinte al SUA, Joe Biden, și celor doi candidați la alegerile prezidențiale din acest an: Kamala Harris și Donald Trump.

Volodimir Zelenski a pregătit un nou plan de pace pentru Ucraina

După doi ani de război, președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a ajuns la concluzia că „operațiunea militară specială” a Rusiei nu se va încheia prin dialog politic. Totuși, el va prezenta un nou plan de pace președintelui SUA, Joe Biden, și celor doi potențiali succesori ai săi: Kamala Harris și Donald Trump, în luna septembrie. Atunci, va avea loc Adunarea Generală a ONU din New York, SUA, unde speră că vor participa și diplomați ruși.

„Succesul acestui plan depinde de el. Ne va da ceea ce este în acest plan sau nu. Vom fi liberi să folosim ceea ce este în acest plan sau nu. Este important ca acesta să fie pus în aplicare indiferent de rezultatul alegerilor din SUA”, a menţionat liderul ucrainean în cadrul unei conferințe de presă.

Ofensiva armatei Ucrainei în regiunea rusă Kursk face parte din noul său plan de pace

Ba chiar a recunoscut public că ofensiva armatei Ucrainei în regiunea rusă Kursk face parte din noul său plan de pace, care cuprinde şi alte măsuri economice și diplomatice. Până acum, ofensiva armatei Ucrainei în regiunea rusă Kursk a oprit ocuparea regiunii ucrainene Harkov şi a zădărnicit intenţia armatei Rusiei de a crea „zone tampon” în regiunile de frontieră.

„Am înţeles că regiunile Sumî şi Cernihiv ar putea fi în planurile lor. Operaţiunea Kursk a rezolvat problema ocupării regiunilor Sumî şi Cernihiv. În plus, a învins un număr mare de trupe, un grup serios”, a spus oficialul ucrainean.

Totuși, punctul principal al noului său plan de pace este de a forţa Rusia să pună capăt războiului.

„Şi îmi doresc foarte mult acest lucru – într-un mod corect pentru Ucraina”, a declarat el.

Fără compromisuri

Cu câteva zile în urmă, ministrul Afacerilor Externe din Rusia, Serghei Lavrov, a reamintit tuturor că sunt excluse negocierile de pace dintre Moscova și Kiev de când armata Ucrainei a atacat regiunea rusă Kursk.

Totuși, premierul Indiei, Narendra Modi, a vorbit personal (la telefon) preşedintele Rusiei, Vladimir Putin, care i-a spus că sprijină o rezolvare rapidă şi paşnică a războiului din Ucraina. Oficialul rus crede că orice acord de pace trebuie să înceapă cu acceptarea „realităţilor de pe teren”, adică ar vrea ca Rusia să rămână în posesia unor părţi substanţiale din Ucraina.

Președintele Ucrainei este ferm convins că Kremlinul vrea să dicteze condiţiile de pace, ceea ce el și ceilalți ucraineni consideră inacceptabil.

„Nu pot exista compromisuri cu Putin, dialogul, astăzi, este în principiu gol şi lipsit de sens, deoarece el nu doreşte să pună capăt războiului pe cale diplomatică”, a punctat el.