Încep îngrijorările la nivel înalt. Președintele ucrainean, Volodimir Zelenski trage deja un semnal de alarmă referitor la situația în care se află Platforma Crimeea, îndemându-l pe secretarul general al ONU să ofere un sprijin în acest sens.
Președintele ucrainean, Volodimir Zelenski, aflat în vizită în SUA, a avut o întâlnire cu secretarul general al ONU, Antonio Guterres, pe care l-a îndemnat să sprijine Platforma Crimeea, o iniţiativă diplomatică a Kievului menită să faciliteze eliberarea peninsulei aflate sub ocupaţia Rusiei, scrie RBC.
În timpul întâlnirii cu Guterres, Zelenski i-a mulțumit acestuia pentru susținerea suveranității și integrității teritoriale a Ucrainei. Preşedintele ucrainean a făcut apel la secretarul general al ONU să consolideze sprijinul pentru Platforma Crimeea şi l-a invitat să viziteze Ucraina – potrivit unui mesaj postat pe contul de Twitter al președintelui ucrainean.
Amintim că, recent, ministrul ucrainean de externe, Dmitro Kuleba, a acuzat ONU că protejează interesele „unor state” care încalcă dreptul internațional, după ce reprezentanții organizaţiei nu au participat la summit-ul Platformei Crimeea, desfăşurat luna trecută la Kiev. „Această organizație (ONU, n.r.) a ignorat summitul Platformei Crimeea și nu a fost reprezentată la eveniment. Acest lucru s-a întâmplat din motive complet politice.
Sarcina cheie a ONU
Vom discuta cu conducerea organizației despre inadmisibilitatea unei astfel de atitudini, deoarece sarcina cheie a ONU este tocmai menținerea păcii și a securității” – a punctat Kuleba. Ministrul a menționat că ONU își înțelege greșit misiunea, iar partea ucraineană va acţiona în acest sens.
„Când vedem participarea la summit-ul Platformei Crimeea a unor organizații precum Consiliul Europei, NATO, GUAM, iar ONU ignoră în mod deliberat evenimentul respectiv, acest aspect ne spune multe despre starea lucrurilor în organizația însăși și despre înțelegerea rolului și misiunii sale în lume. Aceasta este o înțelegere greşită, pe care noi o vom schimba, deoarece este necesară protejarea principiilor și nu a intereselor unor state care încalcă dreptul internațional” – a adăugat Dmitro Kuleba.
Amintim că, pe 23 august, Kievul a găzduit summitul de lansare a Platformei Crimeea, o iniţiativă a autorităţilor ucrainene menită să faciliteze demersurile pentru eliberarea peninsulei de sub ocupaţia rusă. Summitul a reunit reprezentanţi din 46 de ţări, care, la finalul evenimentului, au adoptat o declarație comună, în care solicită Moscovei să asigure accesul neîngrădit în Crimeea şi condamnă ocuparea şi militarizarea peninsulei anexate de Rusia în 2014.