Pentru a-și pecetlui apartenența la Europa democratică, ale cărei valori le apără, Ucraina visează să urmeze destinul țărilor din fostul bloc sovietic, în frunte cu Polonia, scrie Philippe Ricard într-o nouă opinie pentru Le Monde.
Turneul european al președintelui ucrainean s-a dezvăluit treptat, oră cu oră, evident din motive de securitate. Londra, apoi Paris, miercuri 8 februarie, urmate de Bruxelles, joi 9 februarie. O modalitate de a marca (puțin în avans) un an de la invadarea țării sale de către Rusia.
După întâlnirea cu liderii francez, britanic și german, președintele ucrainean a participat, joi, la Consiliul European al șefilor de stat și de guvern al celor douăzeci și șapte, organism pe care l-a frecventat de la distanță de-a lungul din cele douăsprezece luni de război cu Rusia.
Volodimir Zelenski participase la un film video la primul său summit european, în aceeași zi cu izbucnirea invaziei ruse, la 24 februarie 2022. El a recunoscut apoi că nu era sigur că va rămâne în postul său, având în vedere avansul trupelor ruse către capitala, Kiev. La vremea respectivă, nimeni nu i-a dat prea multe șanse de a supraviețui la putere în fața sângeroasei „denazificări” întreprinse de Rusia, al cărei obiectiv era ca, la sfârșitul unui război fulger, să pună la putere o marionetă guvernamentală sub ordinele Moscovei.
Au trecut douăsprezece luni și rezistența ucraineană față de armatele Kremlinului, întruchipată de Volodimir Zelenski, a atras admirația întregului continent. Tancuri, avioane, rachete cu rază lungă de acțiune – aliații occidentali încearcă să-i satisfacă cererile de armament grele pentru a opri noile atacuri ale Moscovei și a recuceri teritoriile ocupate de Rusia.
Turneu bogat în simboluri
Pentru a-și pecetlui apartenența la Europa democratică, ale cărei valori le apără, Ucraina speră, pe termen lung, să adere la Uniunea Europeană, dacă este posibil încă din 2026, a insistat președintele său în cadrul summitului de la Kiev de pe 3 februarie, pe lângă președintele Comisiei, Ursula von der Leyen, și președintele Consiliului European, Charles Michel.
O săptămână mai târziu, președintele Zelenski este primit de omologii săi de la Bruxelles, la un summit mai ales bogat în simboluri. Nu există nicio îndoială că actorul devenit comandant al războiului va profita de ocazie pentru a insista asupra dorinței sale de a se alătura fără întârziere UE. În mod ideal, proiectul, susținut masiv de populația ucraineană, ar putea merge chiar mână în mână, în opinia sa, cu apartenența la NATO, pentru a garanta securitatea militară a țării sale împotriva agresorului rus.
El visează astfel să urmeze destinul țărilor din fostul bloc sovietic, în frunte cu Polonia, care a aderat la Alianța Atlantică cu puțin timp înainte de a adera la UE, ancorându-și țara în rândul națiunilor occidentale.
Un dublu proiect care îi permite, în plan intern, să forțeze reformele, în special lupta împotriva corupției și vânătoarea de oligarhi. Și să se pregătească pentru reconstrucție în vederea conectării țării sale la piața unică, deși luptele ar putea să se intensifice în săptămânile următoare.
Pe acest drum presărat cu capcane, mai ales pentru un stat aflat în război și/sau parțial ocupat, Volodimir Zelenski a marcat deja puncte: ostilitățile declanșate de Vladimir Putin împotriva țării sale au schimbat datele extinderii în cadrul Uniunii Europene însăși. Șeful statului ucrainean a constatat acest lucru pe 16 iunie 2022, în timpul vizitei la Kiev a lui Emmanuel Macron, a cancelarului german Olaf Scholz și a premierului italian Mario Draghi.
După discuțiile finale în trenul care îi ducea spre Kiev, trio-ul a promis că va acorda Ucrainei statutul de candidat. Decizia a fost luată oficial de cei Douăzeci și șapte câteva zile mai târziu la Bruxelles, în compania (on line) a președintelui Zelenski.
Întâlnire cu istoria
Astfel, chiar și țări care au fost mult timp foarte rezervate în privința extinderii, cum ar fi Franța sau Olanda, au acceptat să susțină această perspectivă, sub presiunea luptelor. Pentru Paris, aceasta este o conversie pe cât de discretă, pe atât de precaută, în măsura în care extinderea a fost inițial trăită ca o „înfrângere a Franței”.
François Mitterrand încercase, în urma căderii Zidului Berlinului în 1989, să încetinească extinderea Comunităţii Economice Europene (CEE), cerând aprofundarea prealabilă a acesteia. Se temea – nu fără motiv – de o diluare a proiectului Părinților Fondatori și de o pierdere a influenței franceze. Dar Parisul nu a putut rezista dublei presiuni din partea susținătorilor extinderii din 2004, Germania și Marea Britanie.
Cât despre Polonia, Țările Baltice, Cehia sau Slovacia, acestea erau dornice să se alăture familiei europene. Această extindere, cuplată cu cea a NATO, a dat roade, oferind „noilor membri” perspective de dezvoltare, la adăpost, sau aproape la adăpost, de amenințările rusești. Deși puțini oficiali francezi sunt pregătiți să recunoască, privind retrospectiv putem spune că a fost un noroc faptul că Europa nu a ratat acea întâlnire cu istoria pentru a-și desăvârși reunificarea, după cea a Germaniei și anii Războiului Rece.
Conflictul din Ucraina schimbă din nou perspectiva și, de data aceasta, Emmanuel Macron pare să fi înțeles semnificația momentului. Poate fi riscantă neglijarea și amânarea statelor candidate, fie că este vorba despre Ucraina, despre Moldova sau Balcanii de Vest, regiuni în care Rusia poate încerca să pătrundă, profitând de vidul european.
Această viziune „geopolitică” are prioritate în fața unei abordări mai „tehnice” a extinderii, spre bucuria susținătorilor Kievului din UE, cu Polonia și statele baltice în frunte. Rămâne de văzut cum se vor descurca capitalele vest-europene dacă ucrainenii vor face eforturi prea mari pentru a se alătura cât mai curând posibil. La Paris, surse diplomatice susțin că s-a convenit ca procesul să nu fie accelerat încă de când i s-a acordat Ucrainei statutul de candidat, scrie Le Monde.