Volodimir Zelenski a făcut un nou anunț în plin război. Mesajul său transmis către toți ucrainenii a fost unul cât se poate de clar. Liderul de la Kiev a arătat că forțele ruse încep să se retragă încet dar vizibil șă că urmează două bătălii grele.
Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski a transmis, în ultimul său mesaj pentru ucraineni, vești bune pentru toți ucrainenii. El a vorbit despre retragerea trupelor ruse din nordul țării. Liderul de la Kiev a arătat că acest lucru se petrece într-un ritm lent, dar este vizibilă.
Zelenski a ținut însă să menționeze că bătăliile grele urmează de acum încolo în zona Donbas și Harkiv.
“În urma lor rămâne un dezastru total și multe pericole, e adevărat”, a spus Zelenski. El a făcut trimitere la terenurile minate lăsate în urmă de armata rusă, case distruse, echipamente și chiar cadavre.
“Oricine se întoarce în această zonă trebuie să fie extrem de precaut. Încă este imposibil să ne întoarcem la viața normală, așa cum era ea înainte… Așteptați ca terenul să fie curățat, așteptați până ce aveți siguranța că nu mai sunt posibile bombardamente”, a mai spus el.
Trupele ruse se pregătesc de lovituri și mai puternice
Zelenski a mai venit și cu alte informații legate de războiul din Ucraina. El a spus că trupele ruse se comasează în Donbas, către Harkiv și se pregătesc de lovituri și mai puternice.
Zelenski a susținut că Rusia că încearcă să înroleze oamenii din Crimeea, ceea ce constituie o violare a normelor internaționale. Liderul de la Kiev a precizat că, în unele zone din sud, rușii au instalat provizoriu lideri. Aceștia i-ar fi amenințat pe localnicii și angajații din administrația locală dacă nu colaborează. Președintele Ucrainei i-a avertizat pe cei care acceptă poziția de lider interimar, sub ocupația rusă, numindu-i colaboratori.
Peste 3.000 de persoane au fost salvate din Mariupol
Pe de altă parte, Zelenski a venit și cu vești importante. El a spus că peste 3.000 de persoane au fost „salvate” din Mariupol, oraşul din sud-estul Ucrainei asediat de forţele ruse. Informația a fost furnizată de Volodimir Zelenski într-o înregistrare video difuzată în noaptea de vineri spre sâmbătă.
„Astăzi (vineri) coridoarele umanitare au funcţionat în trei regiuni: Doneţk, Lugansk şi Zaporojie. Am reuşit să salvăm 6.266 de persoane, dintre care 3.071 din Mariupol”, a spus preşedintele.
Vineri seara, AFP a observat că aproximativ 30 de autobuze cu persoane evacuate au ajuns în Zaporojie, unele dintre ele transportând persoane care fugiseră pe cont propriu din Mariupol şi au fost preluate ulterior pentru a fi transportate în teritoriul controlat de Kiev. Aceşti locuitori din Mariupol reuşiseră să ajungă în oraşul Berdiansk, ocupat de forţele ruse, unde au fost preluaţi de convoi. AFP notează că nu este clar dacă preşedintele Zelenski a făcut referire la aceleaşi persoane.