Războiul din Ucraina continuă de mai bine de două luni de zile, iar pentru că Vladimir Putin nu pare că ar dori să oprească masacrul, Ucraina face un pas înainte. Un anunț de ultimă oră a venit chiar acum din partea președintelui Volodimir Zelenski.
Ucraina luptă să supraviețuiască în fața agresiunilor ruse, însă are nevoie și de mai mult ajutor. Totodată, o prioritate pentru ea este și aderarea la UE.
Într-o conferință de presă internațională a donatorilor pentru Ucraina, care a avut loc joi, președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski a vorbit despre aderarea țării pe care o conduce la Uniunea Europeană.
El susține că acest lucru trebuie să devină realitate cât mai repede și nu doar o promisiune pentru poporul ucrainean. „Aderarea Ucrainei la Uniunea Europeană ar trebui să devină o realitate, nu promisiuni, perspective”, a spus liderul de la Kiev.
Ucraina, pregătită să adere la UE
În acest context, Zelenski a subliniat faptul că Ucraina este pregătită pentru aceste măsuri, într-o procedură specială scurtată, având în vedere războiul în care este implicată.
„Ucraina trebuie să se mute rapid în Uniunea Europeană, dobândind statutul de candidat, care trebuie oferit acum, în condiții de război, în cadrul unei proceduri speciale scurtate”, a adăugat el.
Menționăm faptul că precizările lui Zelenski au fost făcute joi la o conferință a donatorilor care a avut loc la Varșovia. Cei care au inițiat acest eveniment au fost prim-miniștrii Poloniei și Suediei Mateusz Morawiecki și Magdalena Andersson.
În ceea ce privește scopul conferinței, se dorește o strângere de fonduri pentru nevoile umanitare în creștere ale Ucrainei. Mai exact, atât Polonia cât și Suedia doresc să își încurajeze partenerii să răspundă împreună la situația umanitară fără precedent cu care se confruntă Ucraina de mai bine de două luni de zile.
Milioane de oameni au rămas pe drumuri
Amintim și faptul că partenerii evenimentului sunt președinta Comisiei Europene Ursula von der Leyen și președintele Consiliului European Charles Michel.
De la data de 24 februarie, de când invazia rusă a început, și până în prezent, ONU estimează că peste 13 milioane de persoane din Ucraina au nevoie de asistență umanitară de bază sub formă de locuințe, alimente și medicamente.
În acest sens, biroul premierului polonez arată că este nevoie de mobilizarea rapidă și de o asistență internațională pentru Ucraina. Totodată, datele publicate de ONU mai arată și faptul că numărul refugiaților din Ucraina care au fost obligați să își părăsească țara și să se mute în străinătate a depășit deja 5,6 milioane de persoane.