Producătorul de electrocasnice Zelmer, prezent în România din 2007, a deschis la București centrul de distribuție zonal. Zelmer South Europe SRL va constitui principalul centru de distributie pentru produsele marca companiei, scopul principal fiind acela de a creşte semnificativ dinamica vanzarilor în Europa de Sud, în primul rând pe pieţele din România, Bulgaria, regiunea Adriatică, Turcia , Grecia, Albania.
”Inaugurarea centrului se va concretiza în primul rând în dezvoltarea piețelor adiacente României. Obiectivul este poziționarea brandului între primii cinci producători din domeniul SDA (small domestic applicances n.red) pe zona de care suntem responsabili, ceea ce reprezintă o aliniere la poziționarea brandului în Europa Centrală și de Est unde compania noastră este cotată pe poziția a treia în piața de electrocasnice mici”, spune Victor Dumitru, general managerul companiei.
Planurile pentru anul 2011 se referă la dezvoltarea de noi categorii de produse, urmând să introducă în Romania un o nouă gamă de aparatură incorporabilă.
Compania este lider de piață în Bulgaria pe segmentul aspiratoarelor cu spălare, iar la nivel internațional a înregsitrat la finalul anului 2009 o cifră de afaceri de 128,2 milioane de euro, pentru 2010 confirmând o creștere de peste 15% a businessului. Estimările companiei pentru 2011 prevăd o creștere de 20% a cifrei de afaceri.