Producătorul farmaceutic Zentiva Bucureşti (SCD), controlat de grupul farmaceutic francez Sanofi-Aventis, a avut anul trecut pierderi de 9,43 milioane de lei, după un câştig net de 23,18 milioane lei în 2008, potrivit raportului financiar anual al companiei. Afacerile companiei s-au diminuat cu 19,5%, la 175,76 milioane de lei, faţă de valoarea consemnată în anul precedent, de 218,5 milioane de lei. În primul trimestru din 2009, Sanofi-Aventis, al patrulea producător de medicamente
Producătorul farmaceutic Zentiva Bucureşti (SCD), controlat de grupul farmaceutic francez Sanofi-Aventis, a avut anul trecut pierderi de 9,43 milioane de lei, după un câştig net de 23,18 milioane lei în 2008, potrivit raportului financiar anual al companiei.
Afacerile companiei s-au diminuat cu 19,5%, la 175,76 milioane de lei, faţă de valoarea consemnată în anul precedent, de 218,5 milioane de lei.
În primul trimestru din 2009, Sanofi-Aventis, al patrulea producător de medicamente din lume, a plătit circa două miliarde de dolari pentru achiziţia companiei cehe Zentiva, acţionarul majoritar al companiei din Bucureşti, asigurându-şi o platformă pentru dezvoltarea pe segmentul medicamentelor generice în Europa Centrală şi de Est, Turcia şi Rusia.
În urma preluării Zentiva, grupul francez a devenit lider pe piaţa farmaceutică românească, ajungând la o cotă de 10,1% şi o cifră de afaceri cumulată de 815,7 milioane de lei, potrivit companiei de analiză Cegedim.
SURSA: Mediafax