Zgârie-norii sunt un simbol al bunăstării. Al bunăstării regiunii, al bunăstării orașului în care sunt construiți, al bunăstării comunităților și a membrilor acestor comunități.
Din cele mai vechi timpuri, oamenii și-au dorit să să atingă cerul cu construcțiile lor. Dovezile sunt împrăștiate în toată lumea și aparțin diferitelor epoci, de la piramida lui Keops la obeliscurile de la Karnak, de la Turnul Eiffel la Burj Khalifa. Există proiecte cu o perspectivă de realizare incertă, care prevăd depășirea înălțimii de un kilometru, iar energia necesară funcționării să fie produsă în centrale eoliene și solare integrate. Cercetările privind termitierele se regăsesc în proiectarea instalațiilor de încălzire/ventilație, iar dacă aceste proiecte se vor realiza, rezidenții și nu numai ei se vor putea plimba prin pădurile aflate la înălțimi construite de sute de metri.
Ţările din Golful Persic construiesc zgârie-nori ca o asigurare pentru epoca post-petrolieră, China pentru a-și arăta gradul de dezvoltare atins, iar Japonia din nostalgia pierderii statulutui de cea mai dinamică economie. Pe când acest tip de clădiri, de două-trei sute de metri, și în România? Integrarea unui oraș vertical în cel orizontal existent este întotdeauna o provocare. Pentru rețelele de distribuție a utilităților de la noi este mult mai complicat. Cel de al zecelea strat de asfalt și cel de al treilea rând de borduri nu ajută cu nimic. Prețurile mai mici la facturi sau înghețarea lor, promise în toate campaniile electorale, nici atât. Prețurile reglementate la un nivel care să nu cuprindă și o marjă de dezvoltare vor fi la fel de nefolositoare. Dacă nu se înțelege că trebuie să existe un echilibru pentru a permite distribuitorilor de utilități o dezvoltare naturală și o modernizare prin adoptarea noilor tehnologii, se poate ajunge, la limită, la imposibilitatea asigurării utilităților. Dezvoltarea economică, veniturile mai mari, societățile multinaționale în căutarea profitului pot face ca zgârienorii să devină o necesitate. Aceasta, dacă regiunea este stabilă economic și politic. Într-o zonă de conflict nu se costruiește, ci se dărâmă.
Bucureştiul, în aşteptarea unor construcţii-gigant
Bunăstarea, de care este nevoie dacă ne dorim zgârie-nori, poate fi atinsă dacă vom munci mai mult și mai bine, dacă imaginația, abilitățile și pregătirea ne vor duce spre noi produse și servicii cu o cerere globală. De asemenea, ar fi de ajutor stabilirea unei strategii de dezvoltare a țării, a ramurilor prioritare şi politici care să atragă în zona activă a pieţei pe cei aproape 40% dintre conaționalii noștrii care trăiesc aproape doar din ceea ce produc în jurul gospodăriei. Bucureștiul este un candidat pentru a construi astfel de clădiri, iar dacă ritmul de dezvoltare se va intensifica, nimic nu va putea opri apariția zgârienorilor. Nici comisiile sau comitetele de avizare, nici urâțenia arhitectonică demonstrată, nici chiar zona seismică Vrancea. Bunăstarea generată de construcția zgârie-norilor nu va fi a tuturor, existența lor nu va lichida sărăcia, dar va da șansa unor oameni de a avea un loc de muncă mai bun și mai bine plătit. Un angajat dintr-o astfel de clădire nu va aștepta creșterea salariului minim.
