RISC Considerați multă vreme un apanaj exclusivist al performanței economice și tehnice, zgârie-norii s-au transformat într-o competiție a orgoliilor: cine construiește cea mai înaltă clădire. În acest context, problemele alterării arhitecturii orașelor, eficienței și utilității ajung adesea să treacă în planul doi

Zgârie-norii s-au construit inițial în câteva orașe, ajungând să le definească identitatea. Clădirile gigantice au constituit vârful de lance al sectorului de construcții, iar arhitecții și designerii lor au devenit vedetele incontestabile ale domeniului.

Impact pentru arhitectura orașelor

Există două categorii de orașe care dețin astfel de construcții: orașe care s-au construit aproape simultan cu aceste megastructuri și orașe care s-au trezit că astfel de structuri apar brusc în peisaj. Dacă la prima categorie problema arhitecturală s-a rezolvat prin simultaneitatea dezvoltării, la cea de-a doua categorie au apărut probleme de tulburare a armoniei arhitecturale. Și atunci s-a pus problema dacă a fost sau nu benefică apariția „monstrului de metal“ în orașul respectiv. Apar și alte  întrebări. Cât de bine e integrată noua construcție (exponentă a modernismului și a forței financiare) într-un mediu încărcat de istorie și tradiție? Orașul devine mai cosmopolit prin apariția acestor construcții? E nevoie de o reproiectare a arhitecturii orașului? Încotro va merge noua arhitectură a orașelor?

Orașele vechi, tradiționaliste din punct de vedere arhitectural, vor avea de suferit ca urmare a „plantării“ unor astfel de construcții gigantice. Arhitecții vor fi preocupați de cosmetizarea adaptivă a zonei în care va  apărea o astfel de construcție, astfel încât aceasta să nu creeze un „conflict“ urbanistic  zonal.

O variantă benefică pentru păstrarea armoniei arhitecturale a orașului ar fi stabilirea unor zone (clustere) special dedicate acestora sau, mai bine zis, apariția unor cartiere noi de zgârie-nori, păstrând intactă zona cu construcții vechi, biserici, catedrale, muzee.

Cât de utilă e o astfel de megaconstrucție?

Pentru marile centre finanaciare ale lumii, deținerea unor astfel de construcții e aproape o modă. E un indicator al potenței financiare a  orașului respectiv. Se pune, însă, și problema utilității și a exploatării unui astfel de „micro-oraș“, apărând mai multe întrebări: Care e procentajul de încărcare? Ce durată de amortizare are o astfel de construcție? Cât costă exploatarea ei? În cât timp se amortizează? Răspunsurile dezvoltatorilor nu sunt mereu clare.

În momentul de față, investitorii sunt interesați de creșterea gradului de ocupare și de eficientizarea investiției. O astfel de construcție include o sumedenie de utilități: centre de conferințe, restaurante, hoteluri, centre media, birouri, bursă, centre de afaceri și, nu în ultimul rând, puntea de observație, „briliantul“ căutat de turiști pentru a admira panorama orașului. Clădirea poate fi inclusă în circuitul turistic, aceasta constituind o altă sursă de profit.

Declanșarea concurenței pentru turnurile cele mai înalte

De îndată ce un dezvoltator anunță construirea unui megaproiect de x metri înălțime, se ivește un altul care anunță ridicarea unei megaconstrucții de x+y metri, unde y este plusul de orgoliu. Totuși, din punct de vedere  tehnic, se va pune, probabil în timp, problema limitării acestei înălțimi. Urbanismul este exclus uneori din această luptă a orgoliilor.

Pentru unele orașe, construirea unor astfel de proiecte este limitată de posibilitățile pe care le oferă terenul, cel mai serios impediment. Ce vor face orașele care nu pot avea zgârie-nori din aceste cauze? Vor rămâne arhitectural în urmă? Cum vor compensa în plan urbanistic acest „handicap“?

Dincolo de alte calcule, o astfel de construcție constituie un punct de atracție turistică și pune în evidență forța financiară a zonei. Este o dovadă de potență economică, asociată cu dorința de epatare. Este posibil ca, în viitorul apropiat, să asistăm la un fenomen de rebranding al mai multor orașe în care vor apărea construcții zgârie-nori.