Poluarea fonică nu este doar un element de deranj. Specialiştii francezi atrag atenţia că se face prea puţin pentru combaterea efectelor poluării fonice, comparând, de exemplu, cu măsurile luate împotriva poluării aerului. Cât costă poluarea fonică economia Franţei în fiecare an?
Poluarea fonică nu are un impact doar asupra sănătăţii corpului şi minţii noastre, ci şi asupra economiei.
Boli grave provocate de zgomotele puternice, dar şi impact de zeci de miliarde de euro asupra economiei
Spre exemplu, un studiu recent indică faptul că impactul poluării fonice este de 156 miliarde de euro pe an în Franţa.
Impactul negativ asupra sănătății și alte efecte ale poluării fonice asupra populației franceze au fost măsurate de către două autorităţi: Conseil national du bruit (CNB – Consiliul naţional pentru zgomot) şi Agenția de tranziție ecologică, relatează Connexionfrance.com.
Studiul a indicat că poluarea fonică afectează în mod negativ 25 de milioane de oameni din Franța și este „o preocupare majoră pentru francezi în viața lor de zi cu zi”.
9 milioane de francezi sunt expuşi la zgomot la niveluri peste limitele autorizate. Asta poate avea consecințe grave asupra sănătății, cum ar fi probleme de somn, boli cardiovasculare, obezitate și diabet.
Studiul arată că 432.000 de francezi au luat medicamente anti-anxietate și 2.600 de persoane au murit din cauza problemelor cardiovasculare provocate de poluarea fonică.
Impactul asupra economiei se traduce prin spitalizări suplimentare, timp liber, în care angajaţii nu lucrează, reducerea productivității, dar se observă influenţe şi asupra prețurilor locuințelor.
Transportul, responsabil pentru mai mult de două treimi din zgomot
Principalul factor de poluare fonică este transportul. Studiul vorbeşte despre 68,4% din costurile sociale, echivalentul a 106,4 miliarde de euro pe an.
Dintre acestea, 51,8% din costuri sunt cauzate de poluarea fonică datorată drumurilor, urmată de 9,4% cauzată de traficul aerian și 7,2% de căile ferate.
Alţi factori importanţi sunt vecinii zgomotoşi (incluzând aici muzica, animalele de companie sau faimoasele renovări prin locuinţă), construcţia de case sau blocuri și mediile de lucru precum șantierele industriale, sectorul serviciilor, școlile și spitalele, toate acestea contribuind şi ele la poluarea fonică.
Se estimează că vecinii zgomotoşi produc costuri de 26,3 miliarde de euro pe an.
“Liniştea este privilegiul celor bogați în Franța”
Laurianne Rossi, preşedintele CNB, afirmă că pandemia de COVID-19 i-a făcut pe oameni mai sensibili la zgomot.
“Astăzi, combatem poluarea aerului, deoarece o asociem în mod clar cu bolile respiratorii și avem studii care spun că ucide 48.000 de oameni pe an. Nu facem însă suficient de mult pentru a contracara poluarea fonică”, spune aceasta.
Poluarea fonică “nu este doar o problemă supărătoare, ci o adevărată problemă de sănătate publică”, a mai declarat Laurianne Rossi.
“Zgomotul este un adevărat indicator al inegalității sociale. Liniştea este privilegiul celor bogați în Franța și, din păcate, vedem adesea că cei care sunt expuși la poluarea fonică și atmosferică sunt cei mai vulnerabili. Acest lucru nu este acceptabil”, a indicat Rossi.
Sursa foto: Dreamstime