"Din punct de vedere al obligaţiilor celor două companii, tranzacţia este finalizată, dar anumite părţi depind de factori externi", a declarat Zhangulov, marţi, într-o conferinţă de presă. 

Acesta a precizat că, din punctul său de vedere, actuala anchetă a DIICOT nu ar trebui să împiedice tranzacţia cu compania chineză, dar a subliniat că KMGI va suferi anumite daune "colaterale". 

"Părerea mea este că această situaţie nu ar trebui să împiedice tranzacţia cu firma chineză… În acest caz, vom avea de suferit anumite daune colaterale, dar ar trebui să diferenţiem activitatea normală a companiei de situaţia creată. Vom face tot posibilul ca planurile noastre de investiţii să nu aibă de suferit în urma acestei situaţii. Sunt sigur că vom ajunge la o înţelegere comună (cu autorităţile – n. r.), pentru a continua planurile de investiţii, colaborarea cu compania chineză CEFC", a spus Zhangulov. 

Compania naţională de petrol şi gaze din Kazahstan – KazMunayGas (KMG) şi China Energy Company Limited (CEFC) au semnat pe 29 aprilie documentele specifice pentru constituirea unui joint-venture, compania chineză devenind acţionar majoritar cu 51%, iar participarea KMG în noul joint-venture va fi de 49%. 

Conform înţelegerii dintre KMG – CEFC, compania din China îşi asumă o serie de obligaţii, prin care aceasta va efectua investiţii în dezvoltarea de noi proiecte în Uniunea Europeană şi ţările adiacente Drumului Mătăsii. 

Sub denumirea "Silk Way" (Drumul Mătăsii), proiectul comun al companiei naţionale din Kazahstan – KMG şi al companiei din China – CEFC se va dezvolta având ca bază platforma Grupului KMGI. O echipă mixtă de lucru formată din experţi din Kazahstan, China şi România a realizat un volum important de activităţi pregătitoare – semnarea în 14 decembrie 2015 a Memorandumului de Înţelegere în prezenţa prim miniştrilor din Kazahstan şi China, dar şi validarea pe 29 ianuarie 2016 de către părţile semnatare a Condiţiilor principale ale tranzacţiei (Term Sheet). 

Conform celor stabilite de ambele părţi, guvernarea societăţii mixte se va face pe bază de paritate. 

Tranzacţia va fi supusă unor măsuri prealabile, care presupun inclusiv aprobarea finală din partea autorităţilor competente europene şi chineze, dar şi alte instituţii abilitate. Data estimată pentru finalizarea acesteia este octombrie 2016. 

Reprezentanţii companiei KazMunayGas International NV s-au prezentat marţi la sediul DIICOT, ei fiind citaţi pentru a li se aduce la cunoştinţă faptul că societatea a fost introdusă ca parte responsabilă civilmente în dosarul Rompetrol. 

Tot marţi, la sediul DIICOT au fost citaţi şi reprezentanţii companiilor Oil Field Business Solutions şi Rompetrol Rafinare. 

Procurorii DIICOT au pus luni sechestru pe rafinăria Petromidia, în cadrul unui dosar penal care vizează modul în care a fost privatizată rafinăria. Acest dosar este disjuns din dosarul Rompetrol, în care a fost judecat şi omul de afaceri Dinu Patriciu. 

Sechestrul asigurător a fost instituit asupra bunurilor mobile şi imobile ale KazMunayGas International NV, SC Oilfield Exploration Business Solutions SA şi SC Rompetrol Rafinare SA, în vederea recuperării sumelor de 1.724.168.825 lei, 290.786.616 dolari şi 34.941.924 de euro. 

AGERPRES