Vești importante sunt așteptate marți în Parlament, după cererea DNA cu privire la urmărirea penală a unui important lider din coaliția PSD-ALDE. Cu toate acestea, decizia va fi luată de senatorii juriști.
UPDATE:
Comisia juridică a Senatului a amânat şi marţi dezbaterea şi raportul cu privire la solicitarea DNA de începere a urmăririi penale în cazul lui Călin Popescu Tăriceanu, din lipsă de cvorum, la fel cum s-a întâmplat şi data trecută, anunţă România TV.
Ştire iniţială:
Comisia juridică din Senat dezbate și întocmeşte marți un raport privind solicitarea DNA de începere a urmăririi penale în cazul lui Călin Popescu Tăriceanu. Săptămâna trecută, juriștii senatori nu au putut dezbate cererea DNA din cauza lipsei de cvorum.
Comisia juridică a Senatului se reunește, marți, de la ora 10:00. Deși nu apare pe ordinea de zi, membrii comisiei ar putea dezbate și întocmi un raport privind solicitarea DNA de începere a urmăririi penale în cazul lui Călin Popescu Tăriceanu, acuzat de luate de mită.
Cu toate acestea, există şanse mari să nu se întâmple nimic nici astăzi, după ce săptămâna trecută membrii Comisiei juridice au părăsit sala de ședință, după o oră și jumătate de discuții, constatând ulterior lipsa existenței cvorumului. Deși termenul limită pentru depunerea raportului asupra cererii DNA de începere a urmăririi penale în cazul liderului ALDE, Călin Popescu Tăriceanu, era data de 2 aprilie, potrivit deciziei conducerii Senatului, ședința s-a încheiat fără ca acest subiect să fie dezbătut.
Președintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, a fost audiat la finalul lunii noiembrie în comisie, depunând mai multe note.
DNA a solicitat Senatului încuviinţarea începerii urmăririi penale pe numele lui Călin Popescu Tăriceanu. Procurorii au anunţat că preşedintele Senatului este acuzat că ar fi primit aproape 800.000 de dolari de la de la reprezentanţii unei companii austriece pentru a încheia mai multe acte adiţionale la un contract comercial, banii fiind folosiţi pentru campania electorală. Firma la care fac referire procurorii este Fujitsu Siemens Computers, cea de al cărui nume a fost legat şi dosarul Microsoft, în care au fost implicaţi mai mulţi demnitari români.
În anul 2014, Fujitsu Siemens GmbH Austria a făcut un denunţ cu privire la infracţiuni efectuate de angajaţii români în legătură cu încheierea şi derularea contractului pentru licenţe Microsoft din 2004 cu Guvernul României.