Sâmbătă, 16 ianuarie, este o zi extrem de importantă pentru Germania. CDU, principalul partid aflat la conducere în această ţară, va organiza alegerile interne şi-l va alege pe succesorul lui Annegret Kramp-Karrenbauer, apropiată de Angela Merkel.
În plus, sunt şanse foarte mari ca noul lider al CDU să fie şi viitorul Cancelar al Germaniei. Cine sunt cei trei candidaţi care i-ar putea lua locul lui Merkel în fruntea celei mai puternice economii a Europei?
Angela Merkel, Cancelar al Germaniei de peste 15 ani
Angela Merkel a preluat mandatul de Cancelar al Germaniei de la Gerhard Schröder pe 22 noiembrie 2005. Peste nouă luni, Germania are programate alegeri generale, însă niciunul dintre candidaţii înscrişi în lupta internă din CDU nu are statutul de favorit.
CDU (Christlich Demokratische Union – Uniunea Creştin-Democrată) este formaţiunea care domină scena politică a Germaniei de 70 de ani.
Cei trei candidaţi pentru postul de lider al CDU
Armin Laschet este premierul celui mai populat land al Germaniei (Renania de Nord-Westfalia) şi un aliat al actualului Cancelar. Analiştii îl consideră pe Armin Laschet mai aproape ideologic de Angela Merkel, iar aceasta l-ar prefera drept succesor.
Friedrich Merz afirmă clar că îşi doreşte o distanţare de moştenirea politică a Angelei Merkel. Ultra-conservatorul, vechi rival al actualului Cancelar, încearcă să recâştige electoratul pierdut în favoarea extremiştilor din AfD la ultimele alegeri generale. O parte din electoratul CDU a migrat atunci înspre AfD din cauza politicilor moderate și centriste ale Angelei Merkel. Friedrich Merz a mai candidat pentru şefia CDU şi în 2018, fiind însă învins de lui Annegret Kramp-Karrenbauer, scrie digi24.ro.
Norbert Roettgen a deţinut funcţia de ministru al Mediului între 2009 şi 2012, într-unul din guvernele conduse de Merkel. El este totuşi considerat un outsider, fiind căzut în dizgraţia Cancelarului. Norbert Roettgen este un centrist și susținător al valorilor tradiționale ale societății germane. Respectiv susținerea Uniunii Europene, parteneriatul franco-german și parteneriatul cu Statele Unite.
Annegret Kramp-Karrenbauer nu a reuşit să-şi impună autoritatea în CDU
La ultimele alegeri interne pentru conducerea CDU, Merkel şi-a impus favorita, pe Annegret Kramp-Karrenbauer, însă acesteia i-a lipsit apoi autoritatea drept şefă de partid.
După mai multe scandaluri, Annegret Kramp-Karrenbauer a comunicat conducerii partidului la Berlin că va demisiona şi nu va candida pentru funcţia de Cancelar la alegerile din 2021. Friedrich Merz şi-a anunţat imediat intenţia de a candida pentru şefia formaţiunii germane.