Zi crucială pentru România! Se decide sfârșitul pandemiei de COVID-19

covid

Imagini din zona rosie de COVID 19 din cadrul Spitalului Victor Babes unde sunt internati pacienti cu forme mai grave ale bolii, joi 6 octombrie 2020, Timisoara

Zi extrem de importantă pentru toți românii. Astăzi, va avea loc CSAT, condusă de preşedintele Klaus Iohannis, unde se va analiza un subiect care vizează pandemia de COVID-19.

Zi crucială pentru România! Se decide sfârșitul pandemiei de COVID-19. Subiectul se va analiza în ședința Consiliului Suprem de Apărare a Ţării, care se va reuni în şedinţă, în această după-amiază. Pe ordinea de zi se află Strategia de vaccinare anti-COVID-19 în România. Guvernul a adoptat în şedinţa de săptămâna trecută hotărârea privind Strategia de vaccinare împotriva noului coronavirus.

„Cam toată lumea se va convinge de siguranța acestor vaccinuri și va dori să se vaccineze și în acest fel vom termina pandemia, pur și simplu. Deci, toate acestea sunt vești foarte bune”, a spus Iohannis de curând, așadar ședința de astăzi a CSAT are o legătură directă cu sfârșitul epidemiei de COVID.

Strategia de vaccinare a fost elaborată de către Comitetul Naţional de coordonare a activităţilor privind vaccinarea împotriva SARS-CoV-2, organism interministerial în subordinea directă a Secretariatului General al Guvernului şi coordonarea prim-ministrului. Documentul stabileşte viziunea, principiile şi modul de acţiune pentru administrarea în România a vaccinurilor anti-COVID-19 autorizate de către Agenţia Europeană a Medicamentului şi are la bază atât analiza situaţiei de la nivelul naţional şi european a răspândirii SARS-CoV-2, cât şi analiza situaţiei cazurilor grave şi respectiv a mortalităţii generate de COVID-19.

Strategia stabileşte întregul proces şi lanţ de vaccinare împotriva SARS-CoV-2, de la principiile generale până la organizarea vaccinării, depozitarea vaccinurilor, păstrarea lanţului de frig, monitorizarea siguranţei şi eficacităţii şi managementul deşeurilor. Aceasta propune linii generale care vor sta la baza strategiei de comunicare a campaniei de vaccinare împotriva SARS-CoV-2 din România.

Când vom avea vaccinurile

Preşedintele Klaus Iohannis s-a declarat convins de succesul campaniei de vaccinare împotriva noului coronavirus, susţinând că vaccinurile sunt „eficiente” şi „sigure”.

„Este destul de probabil să avem chiar de la începutul anului un vaccin sau două disponibile şi pentru noi, în România. Sigur, vorbim de primele tranşe, care însă vor fi suficiente pentru a vaccina întregul personal medical din România, majoritatea pacienţilor cu boli care au dovedit că sunt periculoase în combinaţia cu SARS-CoV-2 şi cred că asta este o veste foarte bună. Noi cu toţii pornim de la premisa că vaccinarea populaţiei în masă se va putea petrece undeva în primăvară, însă este clar că trebuie să aşteptăm un pic pentru a avea descrierea exactă pentru fiecare vaccin, pentru ca medicii să decidă cine ce vaccin primeşte, pentru ca efectul să fie optimal. Însă noi am făcut în ultimele săptămâni paşi importanţi în direcţia consolidării Strategiei de vaccinare. Ea este deja aprobată în Guvern. Va fi aprobată în această săptămână şi în CSAT. Suntem pregătiţi”, a spus Klaus Iohannis.