Decesul crainicei Delia Budeanu lasă un gol în peisajul media românesc, dar și în inimile celor care au crescut urmărind-o pe micile ecrane. Jurnalistele Romica Jurca și Letiția Zaharia i-au amintit cu drag de cariera și personalitatea Deliei Budeanu.
Delia Budeanu, una dintre cele mai apreciate crainice de televiziune din România, a murit sâmbătă, la vârsta de 78 de ani. Cunoscută pentru eleganța și vocea distinctă care au cucerit milioane de telespectatori înainte de Revoluție, Delia Budeanu a fost un simbol al Televiziunii Române timp de peste trei decenii.
Delia Budeanu, o prezență constantă pe micile ecrane
Romica Jurca și Letiția Zaharia, foste colege de breaslă, au împărtășit amintiri și aprecieri despre cariera și personalitatea Deliei Budeanu. Jurca a rememorat întâlnirile sale cu regretata crainică, subliniind eleganța ei nu doar în înfățișare, ci și în comportament.
La început, a perceput-o ca fiind puțin distantă, dar ulterior și-a dat seama că acest comportament era rezultatul mediului în care lucrau, un mediu marcat de rigiditatea și restricțiile impuse de regimul comunist.
Letiția Zaharia a amintit de impactul imens pe care Delia Budeanu l-a avut asupra telespectatorilor. În contextul programului limitat de doar două ore pe zi la Televiziunea Română, ea era figura așteptată cu nerăbdare de milioane de români.
Prezentatoarea era apreciată nu doar pentru carisma ei, ci și pentru modul impecabil în care și-a îndeplinit rolul într-o perioadă dificilă din istoria României.
„Era omul pe care milioane de români așteptau să-l vadă seara la televizor pe vremea lui Ceaușescu, înainte de Revoluție când, vă aduceți aminte, erau două ore de program zilnic la Televiziunea Română. Două ore în care ea era cea care aducea zâmbetul, ea deschidea programul prezentând emisiunile care sunt difuzate și începea cu un zâmbet larg. Un zâmbet însoțit de figura ei extrem de distinsă și de frumoasă și de vocea ei, a cucerit milioane de români vreme de trei decenii, pentru că trei decenii a prezentat Delia Budeanu programele Televiziunii Naționale”, a declarat prezentatoarea Letiția Zaharia, pentru România TV.
Provocările unei crainice în perioada comunistă
Delia Budeanu a descris în cărțile sale greutățile prin care a trecut în anii ’70-’80, când rolul de crainic însemna adesea depersonalizare. Ea a povestit despre presiunile la care era supusă pentru a nu ieși în evidență și pentru a nu stârni gelozia Elenei Ceaușescu. De exemplu, a relatat cum a fost nevoită să renunțe la utilizarea rujului după ce i s-a spus că buzele ei sunt prea senzuale.
Acești ani dificili nu au afectat însă profesionalismul și măiestria cu care Delia Budeanu a reușit să-și păstreze locul în inimile românilor. Cartea ei este o mărturie despre acele vremuri și un reper pentru cei care își doresc să înțeleagă ce însemna să lucrezi în televiziunea controlată strict de regimul comunist.
Dincolo de cariera sa în televiziune, Delia Budeanu a fost un susținător activ al cauzelor sociale și culturale din România. A sprijinit proiecte umanitare și culturale și a fost implicată în acțiuni caritabile. De asemenea, a primit titlul de „Ambasador al Bunăvoinței” din partea Organizației Națiunilor Unite, recunoaștere a contribuțiilor sale semnificative la nivel social.
Gabriela Firea, omagiu pentru Delia Budeanu
Europarlamentara PSD, Gabriela Firea, a transmis un mesaj emoționant pe pagina sa de socializare, în care a adus un omagiu regretatei Delia Budeanu, o figură marcantă a televiziunii românești. Firea și-a exprimat profunda admirație pentru întreaga carieră a Deliei Budeanu, subliniind că aceasta a fost un model de profesionalism pentru generația ei de jurnaliști și oameni de televiziune.
„S-a stins din viață un model pentru generația mea de jurnaliști și oameni de televiziune – doamna Delia Budeanu”, a scris Gabriela Firea pe Facebook.
Firea a amintit de perioada în care a avut onoarea să fie colegă cu Delia Budeanu timp de peste șapte ani la Televiziunea Română, evidențiind inteligența și eleganța care au caracterizat-o pe prezentatoare.
„Nu oricine ajungea pe micul ecran înainte de Revoluție”, a precizat Firea, subliniind faptul că Delia Budeanu a fost una dintre primele femei crainic de televiziune din România, cu o prezență constantă la pupitrul Televiziunii Publice timp de peste 20 de ani.