Cristi Borcea va afla astăzi dacă iese sau nu din închisoare. Magistrații Tribunalului Ilfov vor da un verdict asupra eliberării sale condiționate.
Dacă răspunsul va fi unul pozitiv, atunci Borcea va pleca din Penitenciarul Jilava, acolo unde își ispășește pedeapsa în urma condamnării sale definitive în dosarul retrocedărilor ilegale de terenuri din județul Constanța.
Nu este prima oară când Borcea trece prin emoții maro. Pe 11 septembrie 2019, magistrații Judecătoriei Sectorului 4 au aprobat cererea fostului acționar dinamovist de eliberare condiționată, soluția instanței nefiind definitivă si contestată ulterior de procurori.
El a mai avut o cerere de eliberare în luna mai, însă Tribunalul București a respins-o.