Potrivit agendei ministrului Justiţiei, Ana Birchall are programată marţi o întâlnire foarte importantă care priveşte situaţia sistemului juridic din România. Oficialii europeni au criticat în trecut în termen duri deciziile luate de actuala guvernare pe acest domeniu.
Ministrul Justiţiei, Ana Birchall, se va întâlni între orele 10:00 si 11:45, în această dimineaţă, cu membrii misiunii de evaluare din cadrul MCV, urmând apoi şi un prânz de lucru cu aceştia. Delegaţia MCV vine la Bucureşti pentru a avea discuţii cu autorităţile cu privire la situaţia justiţiei din România.
În ultimul raportul MCV, cel din noiembrie 2018, oficialii europeni au criticat adoptarea legilor justiţiei şi presiunile asupra independenţei sistemului judiciar, în special asupra Direcţiei Naţionale Anticorupţie, afirmând că acestea au generat dubii privind ireversibilitatea progreselor înregistrate de România. Cu aceeaşi ocazie, oficialii europeni au recomandat suspendarea procedurilor în cazul procurorilor de rang înalt.