Zi mare pentru Ilie Năstase! Fostul tenismen a cerut judecată în procedura simplificată, recunoscând faptele, iar instanța a admis cererea. Fostul sportiv a spus că este de acord cu munca în folosul comunității.
Judecătoria din Sectorul 1 a finalizat cercetarea judecătorească în dosarul în care fotul tenismen Ilie Năstase este acuzat de sustragere de la prelevarea de probe, iar astăzi urmează ca magistrații să anunțe prima decizie.
Fostul tenismen a cerut judecată în procedura simplificată, recunoscând faptele, iar instanța a admis cererea. Ilie Năstase a spus că este de acprd cu munca în folosul comunității.
„Regret foarte mult situația. Am și eu o familie, copii și regret”, a spus Ilie Nastase.
„Este și culpa domnului Năstase și a organelor de poliție. A avut o atitudine sinceră. A precizat că nu credea că săvârșeste o infracțiune că refuză prelevarea de sânge. (…) Legat de-a doua faptă, distanța dintre cele două fapte este mică. Între 4 dimineața și 11 când, a mers la camera de gardă pentru că prezenta leziuni grave care i-ar fi pus viața în pericol. Stătuse 3 ore la Mina Minovici (institutul de Medicină Legală, n.r.), stresul post traumatic cauzat de încătușare starea emoțională era de înțeles. (…) Nu s-a urcat la volan, a luat scuter pentru că avea permis de conducere eliberat la Monaco, potrivit căruia avea dreptul să conducă acel scuter. Nu a știut că dreptul de a conduce i-a fost suspendat”, a spus, în fața instanței de la Judecătoria Sectorului 1, apărătorul lui Ilie Nastase, potrivit Realitatea.ro.