După o zi de marţi mai puţin reuşită, Bursa de la Bucureşti a închis şedinţa de tranzacţionare de miercuri cu toţi indicii pe creştere, iar tranzacţiile au depăşit 9 milioane de euro.
Bursa de Valori Bucureşti (BVB) a închis în urcare pe toţi indicii şedinţa de miercuri, iar valoarea tranzacţiilor s-a ridicat la 45,63 milioane de lei (peste 9,3 milioane de euro).
Indicele principal BET s-a apreciat cu 0,67%, până la valoarea de 9.532,93 puncte, iar BET-Plus, care arată evoluţia celor mai lichide 37 de acţiuni de la BVB, a câştigat un procent similar.
Indicele blue-chip extins BET-XT, al celor mai lichide 25 de titluri, a urcat cu 0,61%, iar indicele BET-BK, reperul de randament al fondurilor de investiţii, a închis pe plus cu 0,62%.
De asemenea, indicele BET-NG, care măsoară evoluţia celor zece companii energetice şi de utilităţi, s-a apreciat cu 0,06%, iar indicele SIF-urilor, BET-FI, a închis pe plus cu 0,79%.
BRD, Banca Transilvania şi Erste Group, cele mai tranzacţionate titluri
Pe Piaţa Reglementată, cele mai tranzacţionate au fost acţiunile BRD – Groupe Societe Generale, care au generat schimburi în valoare de 10,40 milioane de lei, urmate de titlurile Băncii Transilvania, cu 2,61 milioane de lei, şi de cele ale Erste Group Bank, cu 2,22 milioane de lei.
Cele mai bune evoluţii au fost înregistrate de acţiunile SIF Hoteluri SA, în creştere cu 11,61%, Artego (+10,47%) şi Erste Group Bank (+3,15%).
Pe de altă parte, cele mai importante scăderi au fost consemnate de titlurile Retrasib (-5,26%), Patria Bank (-4,52%) şi Romcarbon (-1,92%).
Care a fost situaţia la deschiderea Bursei?
Bursa de Valori Bucureşti a deschis în creştere pe majoritatea indicilor şedinţa de miercuri, iar rulajul se cifra la 4,8 milioane de lei (989.165 euro), după 50 de minute de la debutul tranzacţiilor.
Indicele principal BET, care arată evoluţia celor mai lichide 17 companii, înregistra o apreciere de 0,48%, iar indicele BET-Plus, care indică evoluţia celor mai lichide 37 de acţiuni de la BVB, era în creştere cu 0,47%.
Totodată, indicele blue-chip extins BET-XT, al celor mai lichide 25 de titluri, a consemnat un avans de 0,38%, în timp ce reperul de randament al fondurilor de investiţii, BET-BK creştea cu 0,37%.
Indicele BET-FI al SIF-urilor era pe minus cu 0,07%, în timp ce BET-NG, indicele celor 10 companii din sectorul energetic şi al utilităţilor, s-a apreciat cu 0,28%.
Conform datelor BVB, cele mai mari creşteri ale valorii acţiunilor le înregistrau Artego (+10,47%), Sphera Franchise Group (+2,04%) şi Erste Group Bank AG (+1,87%).
Pe de altă parte, în scădere erau acţiunile Prefab (-14,06%), Compa (-1,75%) şi Digi (-1,2%).
Sursă foto: Inquam Photos, Diana Oros