Emoții mari pentru fostul premier Adrian Năstase. Joi este o zi decisivă pentru acesta în contextul în care Curtea Constituţională a României ar putea pronunţa, joi, o decizie asupra sesizării ridicate de acesta.
Mai exact, Adrian Năstase a intentat un proces în care acesta solicită anularea decretului semnat de preşedintele Klaus Iohannis prin care i-a fost retras Ordinul Naţional „Steaua României” în grad de Mare Cruce.
În acest context, ca urmare a solicitării lui Adrian Năstase, Curtea de Apel Bucureşti a sesizat CCR în procesul în care acesta i-a chemat în judecată pe Klaus Iohannis şi pe Ludovic Orban, privind neconstituţionalitatea dispoziţiilor art. 17 lit. a) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului 11/1998 pentru reinstituirea Ordinului Naţional „Steaua României” şi ale art. 51 lit. a) din Legea 29/2000 privind sistemul naţional de decoraţii al României.
În ceea ce privește prevederile legii, potrivit art. 17 lit. a) din OUG 11/1998, „calitatea de membru al Ordinului Naţional „Steaua României” se poate pierde în următoarele situaţii: a) condamnarea, prin hotărâre judecătorească rămasă definitivă, la o pedeapsă privativă de libertate”.
Iohannis i-a retras decorația lui Adrian Năstase
La rândul său, Art. 51 lit. a) din Legea 29/2000 privind sistemul naţional de decoraţii al României prevede: „Calitatea de membru al unui ordin se poate pierde în următoarele situaţii: a) condamnarea, prin hotărâre judecătorească rămasă definitivă, la pedeapsa privativă de libertate”.
Amintim faptul că procesul intentat de Adrian Năstase împotriva preşedintelui Klaus Iohannis şi a premierului Ludovic Orban, a fost intentat în luna martie 2020, însă nu a primit încă un termen de judecată.
Pe data de 1 decembrie 2019, Klaus Iohannis a organizat la Palatul Cotroceni o recepţie cu ocazia Zilei Naţionale, printre participanţi fiind şi Adrian Năstase. Prezenţa lui Năstase la Cotroceni a fost criticată de o parte a presei, deoarece fostul premier are două condamnări penale primite în dosarele „Trofeul Calităţii” şi „Zambaccian”.
La doar câteva zile distanță, mai exact pe 11 decembrie 2019, Iohannis a semnat decretele privind retragerea decoraţiilor pentru mai multe persoane publice. Printre acestea se numărau: Adrian Năstase, Miron Mitrea, Gheorghe Mencinicopschi, Adrian Severin, Dan Voiculescu, motivul invocat fiind că aceştia au condamnări penale.