Vești importante din politica românească, după ce marți Dragnea pregătește, prin Comisia Iordache, ultimul asalt asupra Legilor Justiției, dezbătute deja de luni de zile. Astfel. se pare că Iordache discută reexaminarea legii de modificare a Codului de procedură penală, ca urmare a deciziei CCR, aceasta urmând să conțină toate prevederile care nu au fost refuzate sau considerate neconstituționale de Curtea Constituțională.
Liviu Dragnea are motive de bucurie astăzi, după ce, Comisia specială parlamentară pe domeniul justiţiei, condusă de Florin Iordache și numită după el, se reuneşte marţi, de la ora 14, pentru reexaminarea legii pentru modificarea Codului de procedură penală, ca urmare a Deciziei Curţii Constituţionale nr. 633/2018 din 12 octombrie 2018.
În același timp, pe ordinea de zi se află şi reexaminarea legii de modificare a Codului penal, ca urmare a Deciziei CCR nr. 650 din 25 octombrie 2018.
Proiectul de modificare a Codului penal a fost discutat săptămâna trecută în Comisia specială şi apoi adoptat de Senat, dar, din punct de vedere procedural, acesta trebuie să intre din nou în dezbaterea Comisiei speciale pentru a fi dezbătut şi votat de Camera Deputaţilor, în calitate de for decizional.
Modificări importante în Codul Penal
Astfel, în proiectul de modificare a Codului penal adoptat de Senat s-a decis eliminarea mai multor prevederi din forma iniţială a legii care au fost declarate neconstituţionale de către CCR. Au rămas în forma iniţială mai multe articole criticate de Opoziţie, pe motiv că nu au fost atacate sau nu au fost declarate neconstituţionale de CCR.
Unul dintre acestea se referă la reducerea termenelor de prescripţie a pedepselor. Astfel, termenele de prescripţie a răspunderii penale vor fi: de 8 ani, faţă de 10 ani în legea în vigoare, când legea prevede pentru infracţiunea săvârşită pedeapsa închisorii mai mare de 10 ani, dar care nu depăşeşte 20 de ani; şi de 6 ani, în loc de 8 ani, când legea prevede pentru infracţiunea săvârşită pedeapsa închisorii mai mare de 5 ani, dar care nu depăşeşte 10 ani. Un alt text se referă la abrogarea articolului referitor la neglijenţa în serviciu.
O altă modificare prevede introducerea unui termen de un an în care se poate face un denunţ.
„Mituitorul nu se pedepseşte dacă denunţă fapta mai înainte ca organul de urmărire penală să fi fost sesizat cu privire la aceasta, dar nu mai târziu de un an de la data săvârşirii acesteia”, se menţionează în proiect.
Preşedintele Comisiei speciale, Florin Iordache, a precizat săptămâna trecută că decizia politică a PSD este ca cele două proiecte – de modificare a Codului penal şi a Codului de procedură penală – să fie adoptate în şedinţa de miercuri de Camera Deputaţilor. Comisia specială şi-a reluat activitatea săptămâna trecută, după o pauză de câteva luni, pentru a discuta reexaminarea proiectelor respective.
Comisia Iordache, la final
Birourile permanente reunite ale Camerei Deputaţilor şi Senatului au decis prelungirea cu 120 de zile a perioadei de activitate a Comisiei Iordache.