CITEŞTE Ponta: "Timbrul de mediu se va plăti o singură dată, în funcţie de emisiile de dioxid de carbon" Potrivit unui anunţ al guvernului, ministrul mediului, Rovana Plumb, va prezenta, în cadrul şedinţei, o informare referitoare la TIMBRUL DE MEDIU.
Premierul Victor Ponta a declarat la finele săptămânii trecute că unele aberaţii vor fi eliminate prin introducerea noului timbru de mediu.
El a mernţionat că oficialii Ministerului Mediului aşteaptă opinia Bruxelles-ului în ceea ce priveşte taxa de mediu.
"Tot ce vom încasa ca timbru de mediu ducem la fondul de mediu. Cine cumpără maşini vor plăti o taxă de mediu, eu vă spun ce se întâmplă cu banii. Luni (14 ianurie- n.r.), doamna Plumb aşteaptă ultima opinie de la UE. Trebuie să fie totul ok, să nu ne mai dea oamenii în judecată. Trebuie să încercăm să îndreptăm aberaţiile, iar prima dintre aberaţii era referitoare la maşinile de dinainte de 1 ianuarie 2007, înainte să intrăm în Uniunea Europeană. Deci, are omul o Dacie care face 300 euro şi plăteşte o taxă de 3.000 euro, sigur că e o aberaţie. Banii vor fi înapoiaţi pe măsură ce vin hotărârile judecătoreşti. Nu mă lasă altfel, Curtea de Conturi. Trebuie să existe documentele", a spus Victor Ponta.
La rândul său, ministrul mediului, Rovana Plumb, a precizat, la începutul săptămânii trecute, că ‘Noua taxă, în momentul în care va fi definitivată, va fi făcută publică. Vreau să asigurăm că nu se va lua nici o decizie decât după o dezbatere publică’.
Potrivit ministrului, taxa de mediu este un instrument care contribuie la implementarea şi dezvoltarea proiectelor de mediu. Ministrul Mediului a adăugat că acest concept al timbrului de mediu se are în vedere a fi finalizat la adoptarea bugetului pe acest an.
Rovana Plumb a mai spus că principiul de bază în acest sens este cel potrivit căruia poluatorul plăteşte, acesta fiind principul de bază care stă la baza conceptului de timbru de mediu.
Nu în ultimul rând, ministrul a arătat că în cazul dezbaterii publice se va ţine cont de normele Comisiei Europene cu care va exista de altfel un dialog în acest sens pentru a nu se risca procedura de infrigement. Ea a remarcat în context că în acest moment există în România foarte multe maşini care poluează.
Anul trecut, Guvernul Boc a decis că pentru autovehiculele înmatriculate înainte de anul 2007 taxa de poluare trebuie achitată de către cumpărător la momentul primei transcrieri a dreptului de proprietate a autovehiculelor.
Taxa de primă vânzare auto este din nou obligatorie începând cu 1 ianuarie. Premierul a declarat că sumele provenite din încasarea taxei auto nu vor ajunge în bugetul de stat, ci vor fi folosite pentru a plăti "datoriile" Guvernului Boc.