Cadrul legal al proiectului Nabucco a fost finalizat și Acordul de Sprijin al Proiectului a fost semnat de către fiecare ţară de tranzit, informează Nabucco Pipeline International GmbH.
Cadrul legal pentru Gazoductul Nabucco a fost finalizat azi, prin semnarea, în Kayseri, Turcia, a Acordurilor de Sprijin al Proiectului între NABUCCO Gas Pipeline International GmbH şi ministerele implicate din cele cinci ţări de tranzit (Austria, Bulgaria, Ungaria, România şi Turcia).
Acestea sunt acorduri bilaterale, cu caracter legal, specifice, între Companiile Nabucco şi guvernul din fiecare ţară de tranzit. Ele reprezintă un pas important în faza avansată de dezvoltare a Gazoductului Nabucco. Principalele elemente ale Acordurilor de Sprijin al Proiectului sunt: anunţarea unui regim reglementat de tranzit avantajos, aflat sub incidenţa legilor energiei din UE şi Turcia; protejarea Gazoductului Nabucco faţă de potenţiale schimbări legislative discriminatorii; sprijin pentru acţiuni legislative şi administrative necesare implementării proiectului. Ele reprezintă, de asemenea, şi angajamentul fiecărui guvern în sprijinirea proiectului.
Împreună cu Acordul Interguvernamental, aceste acorduri sunt cerinţe necesare pentru finanţarea cu succes a proiectului. Ele creează un regim de reglementare stabil şi pe termen lung, necesar grupului internaţional de finanţatori în vederea asigurării fondurilor pentru unul dintre cele mai mari proiecte de transport al gazelor naturale la nivel mondial.
”Semnarea Acordurilor de Sprijin al Proiectului reprezintă o altă etapă importantă pentru proiectul nostru şi consolidează parteneriatul cu guvernele din ţările de tranzit. Evenimentul de azi marchează, de asemenea, prima întâlnire a Comitetului Politic Nabucco. Acesta va asigura o coordonare eficientă între ţările de tranzit.
Suntem mulţumiţi de baza solidă, unicat a proiectului şi salutăm sprijinul de care se bucură acesta din punct de vedere politic şi financiar. Nabucco simbolizează viitorul cooperării globale în domeniul energiei. Conectează companii, consumatori, ţări şi culturi, asigurând în acelaşi timp diversificarea şi securitatea aprovizionării pentru multe decenii de acum încolo”, a spus Reinhard Mitschek, Managing Director, Nabucco Gas Pipeline International GmbH.
La rândul său, Werner Auli, Preşedinte al Comitetului de Coordonare Nabucco şi şeful diviziei Gas & Power din cadrul OMV, a spucă că ”acţionarii îşi afirmă angajamentul ferm pentru Gazoductul Nabucco şi suntem încrezători în progresul încurajator al proiectului până în prezent. Cererea de gaze naturale în Europa va creşte considerabil în deceniul următor iar Gazoductul Nabucco va fi metoda preferată de transport a furnizorilor de gaze din Regiunea Caspică. Negocierile cu furnizorii se derulează bine iar interesul faţă de Nabucco creşte în fiecare zi”.
Noua punte de gaz între Asia și Europa
Nabucco este noua punte de gaz între Asia şi Europa. Va conecta, în mod direct, regiunile cele mai bogate în gaze naturale – regiunea Caspică şi Orientul Mijlociu, cu pieţele de consum din Europa. Gazoductul va face legătura între graniţa estică a Turciei şi Baumgarten în Austria – unul dintre cele mai importante terminale de gaze naturale din Europa Centrală – trecând prin Bulgaria, România şi Ungaria.
Nabucco Gas Pipeline International GmbH (NIC) a fost înfiinţată la 24 iunie 2004 pentru a dezvolta, a construi şi a opera conducta Nabucco. Cu sediul la Viena, compania activează pe segmentul midstream, este organizată conform principiilor de unbundling şi se supune legislaţiei Uniunii Europene. NIC este deţinută de acţionarii Nabucco şi este responsabilă de dezvoltarea, construcţia, operarea, negocierea şi alocarea capacităţii conductei Nabucco. NIC va fi singura companie în contact direct cu transportatorii şi va oferi o soluţie one-stop-shop, operând ca o entitate comercială independentă pe piaţă şi acţionând independent de companiile-mamă. Sistemul de conducte va fi construit de companiile naţionale Nabucco (NNC-urile), care sunt subsidiare ale NIC în fiecare ţară de tranzit.
Acţionarii Nabucco sunt: OMV (Austria), MOL (Ungaria), Transgaz (România), Bulgarian Energy Holding (Bulgaria), Botas (Turcia) şi RWE (Germania). Fiecare acţionar deţine o participaţie egală de 16.67% din Nabucco Gas Pipeline International GmbH. Acţionarii sunt cei responsabili de negocierea contractelor de aprovizionare cu gaze naturale.