Anunțul a fost făcut de Înaltul Comisar European pentru Gestionarea Crizelor, Janez Lenarčič, în cadrul unei conferințe de presă comune cu ministrul Afacerilor Interne, Ana Revenco.

Astfel, pompierii și salvatorii din Republica Moldova vor intra în ultima fază de pregătire pentru a se alătura rețelei internaționale de cooperare în domeniul prevenirii dezastrelor, pregătirii și răspunsului la ele.

Acord important pentru Republica Moldova

Comisarul european pentru gestionarea crizelor, Janez Lenarčič, a prezentat, vineri, Republicii Moldova foaia de parcurs pentru aderarea la Mecanismul de protecție civilă al UE.

„Progresele înregistrate de Republica Moldova în consolidarea capacităților sale de protecție civilă sunt evidente și insuflă inspirație. Fiind aici, la Chișinău, sunt mândru să înmânez ministrei Revenco documentul de parcurs al Comisiei Europene prin care aceasta invită Republica Moldova să adere la Mecanism.

Aderarea la Mecanismul de protecție civilă al UE va reprezenta următorul pas crucial pentru Republica Moldova și pentru rezistența întregului continent european în ceea ce privește gestionarea dezastrelor.

Devenind stat participant, Republica Moldova își va consolida și mai mult capacitatea de a răspunde eficient la urgențe și dezastre, beneficiind în același timp de sprijin și solidaritate din partea Uniunii Europene„, a spus Janez Lenarčič

După negocierea și semnarea acordului administrativ, Republica Moldova va deveni oficial membră a Mecanismului de protecție civilă al UE.

Republica Moldova a primit ajutoare de 15 milioane de euro pentru sistemul de securitate și sănătate

După întâlnirea cu Comisarul Janez Lenarčič, ministrul afacerilor interne, Ana Revenco, a ținut să îi mulțumească oficialului european pentru sprijinul acordat Republicii Moldova.

„Îmi amintesc prima vizită a dumneavoastră, Excelență, la numai o săptămână de la declanșarea războiului din Ucraina. Atunci ați intervenit cu suport pentru autoritățile din Moldova și ați pus la dispoziției o echipă de experți în protecție civilă, pentru a ne ajuta să facem față fluxului de refugiați.

La un an distanță de la acea vizită, în care am discutat despre posibilitatea asistenței tehnice din partea UE, pentru managementul crizelor, migrației, frontierei, managementul lanțului de aprovizionare cu ajutoare și alte bunuri achiziționate, MAI a reușit să performeze în toate domeniile de activitate și în special în cel al protecției civile.

Tot percursul acestui an, prin mecanismul de Protecție Civilă al UE sistemul de securitate și sănătate al țării noastre a primit ajutoare în valoare de 15 milioane de euro.

Vreau să Vă mulțumesc, Excelență, din nou, pentru activitatea dumneavoastră prodigioasă prin care ați accelerat mult suportul Comisiei Europene pe domeniul protecției civile, pentru cetățenii Republicii Moldova.”, a spus Ana Revenco.