Astfel, este o zi istorică pentru Statele Unite ale Amercii. Țara a reintrat oficial, vineri, în Acordul de la Paris, privind protecția climei, relatează DPA.
SUA a reintrat în acordul de la Paris
„Intrarea noastră în Acord în 2016 a fost crucială – şi reintrarea noastră de astăzi este de asemenea crucială -, însă ce vom face în următoarele săptămâni, luni şi ani este şi mai important”, a transmis într-un comunicat secretarul de stat Antony Blinken, transmiste Agerpres.
„Schimbarea climatică şi diplomaţia ştiinţifică nu mai pot fi din nou accesorii în discuţiile noastre privind politica externă”, a adăugat el. Acordul de la Paris a fost negociat în al doilea mandat al administraţiei lui Barack Obama, când Biden era vicepreşedinte.
Fostul preşedinte american Donald Trump a scos SUA din acord în 2017, spunând că acesta introduce prea multe limite pentru afacerile americane. Retragerea SUA din acord a fost oficializată în noiembrie 2020.
SUA sunt singura ţară dintre cele 196 de semnatare care au părăsit acordul. SUA sunt în acelaşi timp şi cel mai mare emiţător de emisii de carbon din lume. Cu toate acestea, Biden este un susţinător vocal al acordurilor multilaterale şi al diplomaţiei şi a semnalat că schimbările climatice sunt o chestiune pe care o ia în serios.
El l-a numit pe fostul secretar de stat John Kerry ca reprezentant special pentru schimbări climatice şi i-a oferit un rol în Consiliul Naţional de Securitate al SUA.
Joe Biden se implică serios în lupta anti-coronavirus
Reintrarea în Acordul de la Paris a fost una dintre primele decizii în calitate de preşedinte ale lui Biden. Noul preşedinte al SUA, Joe Biden, arată o implicare serioasă în lupta anti COVID-19! Biden va anunţa la summitul G7 că va pune la bătaie 4 miliarde de dolari în această campanie
Noul preşedinte al SUA, Joe Biden, are planuri mari. În cursul reuniunii G7, Biden urmează să promită patru miliard de dolari pentru dispozitivul COVAX de vaccinare împotriva COVID-19, a anunţat joi Casa Albă, notează AFP.
O primă tranşă de 2 miliarde de dolari va fi eliberată “foarte repede”, a declarat un înalt responsabil american. A doua tranşă de 2 miliarde va fi eliberată treptat timp de doi ani, în 2021 şi 2022.
Programul COVAX îşi propune să furnizeze în acest an vaccinuri anti-COVID-19 către 20% din populaţia din aproape 200 de ţări şi teritorii participante, dar el include mai ales un mecanism de finanţare care permite unui număr de 92 de economii cu venituri mici şi medii ale lumii să aibă acces la dozele preţioase. “Statele Unite sunt încântate să-şi aducă prima contribuţie la COVAX”, a declarat oficialul american. “Considerăm că este esenţial să ne jucăm rolul pentru a învinge această pandemie la nivel global”, a adăugat el.
Sursă foto: INQUAM / Octav Ganea