Discret, companii străine achiziţionează publicaţii locale din România. Cele mai mari tranzacţii de acest gen au fost derulate de către compania germană EMI Deutschland, care a cumpărat două ziare locale, din Galaţi şi Iaşi, cu peste 4,5 milioane de euro. EMI Deutschland este o companie a grupului german ARBOmedia, înfiinţată anul trecut cu scopul expres de a investi în construirea unui portofoliu de publicaţii locale din ţara noastră. Este unul dintre cei trei mari j
Discret, companii străine achiziţionează publicaţii locale din România. Cele mai mari tranzacţii de acest gen au fost derulate de către compania germană EMI Deutschland, care a cumpărat două ziare locale, din Galaţi şi Iaşi, cu peste 4,5 milioane de euro.
EMI Deutschland este o companie a grupului german ARBOmedia, înfiinţată anul trecut cu scopul expres de a investi în construirea unui portofoliu de publicaţii locale din ţara noastră. Este unul dintre cei trei mari jucători de pe această piaţă, alături de Inform Media (care editează şase cotidiene locale) şi PubliMedia, parte a trustului MediaPRO (şapte titluri). Ceea ce face din EMI un caz particular este faptul că grupul ARBOmedia este, în acelaşi timp, una dintre cele mai mari regii de vânzări de publicitate din România. Cum vom vedea, acesta este un avantaj strategic.
„Pentru un grup media extern, singurul segment important din presa scrisă care rămâne interesant e cel al presei regionale şi locale“, spune Alexandru Lăzescu, unul dintre fondatorii reţelei „Monitorul“, la un moment dat unul dintre primii trei publisheri din ţară. Există argumente solide în această privinţă, afirmă el: concurenţa dură şi marjele de profit mici de pe piaţa cotidienelor centrale, precum şi veniturile mai predictibile, comparativ vorbind. „Difuzarea fiind locală, este controlată mai bine, iar veniturile din publicitatea locală vin mult mai constant, cu mai mică întârziere (lucru important pentru fluxul de numerar) şi mai predictibil – avem, de regulă, un număr relativ mare de clienţi de publicitate mici şi medii.“
Un alt avantaj al investiţiei în presa locală, completează Dragoş Stanca, şeful operaţiunilor de publishing din grupul Realitatea-Caţavencu, în trecut implicat în construirea reţelei de ziare locale a MediaPRO, este „targetarea pe oraşe mari la volume mari (un ziar local bun poate depăşi în tiraj un ziar naţional mediu, cu diferenţa că se distribuie pe o piaţă concentrată din punct de vedere fizic)“.
Piaţa localelor atrage venituri substanţiale din publicitate – de circa 62 de milioane de euro la rate card, ceea ce ar echivala cu 35-40 de milioane de euro net, la un discount mediu de 30%-40%. Conform Arinei Ureche, directorul general al Biroului Român de Audit al Tirajelor (BRAT), există în prezent circa 500 de publicaţii locale. Iar numărul titlurilor auditate – care îşi pot vinde astfel spaţiul publicitar oferind date de audienţă verificabile – creşte sensibil de la an la an: de la 51 (2004) la 56 (2005), apoi 66 (2006) şi 70 până în prezent. „Cu siguranţă cifra va fi mai mare la finalul anului“, spune Ureche.
EMI a cumpărat deja şase ziare şi un săptămânal, iar intenţiile companiei, spune Silviu Ispas, managing director al diviziei ARBOmedia din România, sunt de a construi până spre jumătatea anului 2009 un portofoliu propriu de 20-25 de ziare locale, la care se vor adăuga lansări de titluri proprii (suplimente ale ziarelor sau, posibil, reviste independente – cu profil auto, imobiliar sau ghiduri TV – grupate într-o divizie separată). Deocamdată, cele mai mari achiziţii ale EMI au fost preluarea pachetelor majoritare în societăţile editoare ale cotidienelor „Ziarul de Iaşi“ (cu 1,3 milioane de euro) şi „Viaţa Liberă“ din Galaţi (peste 3,3 milioane de euro). În trecut, Silviu Ispas anunţase un plafon investiţional de circa 20 de milioane de euro destinat preluării de publicaţii; acum, el se referă la acesta doar ca la un estimat iniţial, fiind foarte posibil ca totalul investiţiilor să fie mai mare. Viitoarele ţinte ale achiziţiilor sunt în principal ziarele pentru care ARBOmedia vinde spaţiu publicitar. Iar atacul în forţă al EMI coincide cu o restructurare a companiei-mamă, ARBOmedia. EMI va fi listată la Bursa de la Frankfurt, probabil la jumătatea lunii iulie (ARBOmedia este deja listată), semn că EMI caută bani pentru a-şi finanţa strategia agresivă de impunere pe piaţă.
Ca unitate de business de sine stătătoare, un ziar local are, afirmă Ispas, marje de profit mai mici decât unul central, însă într-o reţea lucrurile stau cu totul altfel, pentru că anumite costuri, precum cele de producţie, se pot optimiza; de altfel, EMI prevede structurarea reţelei sale de locale în jurul a 4-5 centre regionale, fiecare cu tipografia proprie. La fel, Alexandru Lăzescu mai menţionează beneficiile datorate „existenţei unor fluxuri încrucişate din încasări din publicitate din reţea şi formule de exploatare locală a unor idei de marketing încercate în diferite puncte din reţea“. Iar faptul că ARBOmedia vinde spaţiu publicitar (în peste 40 de publicaţii, în total) reprezintă un avantaj strategic major, deoarece politica de vânzări pentru ziarele din portofoliu poate fi flexibilizată – spre deosebire de ziarele altor publisheri cu care lucrează compania. Care face profit, apropo, şi vânzând pentru concurenţă. „În Sibiu şi Alba, ARBOmedia vinde chiar mai bine pentru principalii noştri competitori decât pentru publicaţiile EMI“, spune Alin Alecu, chief operating officer al EMI.
Există şi riscuri, fireşte: „pierderea controlului de business şi abateri de la politica editorială agreată, dificultatea de a administra din punct de vedere procedural şi organizatoric funcţionarea reţelei etc.“, declară Dragoş Stanca, care mai prevede consolidarea pieţei localelor în următorii doi ani, când, spune el, vor mai rămâne doar doi jucători mari. Şi, ţinând cont de buzunarele adânci ale germanilor de la EMI şi de agresivitatea cu care atacă piaţa, e foarte posibil să asistăm la crearea unuia dintre aceştia.
Lista de cumparaturi a EMI
GRUPUL DE PRESĂ MEDIANET Titlu: „Ziarul de Iaşi". Data achiziţiei: 17 mai 2006. Pachet achiziţionat: 86% din acţiuni. Valoarea tranzacţiei: 1,3 milioane de euro.
VIAŢA LIBERĂ S.A. Titlu: „Viaţa Liberă". Data achiziţiei: 19 decembrie 2006. Pachet achiziţionat: 50,85%. Valoarea tranzacţiei: 3,3 milioane de euro. (Publisherul deţine o tipografie, cu terenul aferent, şi o reţea de distribuţie cu 60 de chioşcuri.)
COMPANIA DE MEDIA S.R.L. Titluri: „Monitorul de Cluj", „Monitorul de Sibiu", „Monitorul de Alba". Data achiziţiei: 28 decembrie 2006. Pachet achiziţionat: 51%. Valoarea tranzacţiei: 327.000 de euro.
EMI PRESS S.A. Titlu: „Obiectiv de Vaslui". Data fondării: 5 decembrie 2006. Aport al EMI: 51% din acţiuni. Valoarea tranzacţiei: 180.000 de euro.