Multa lume spune ca ziarele romanesti erau, imediat dupa ‘89, cele mai urate din lume. Specialisti in tehnologia tiparirii pe zinc erau putini si mult prea ocupati ca sa se mai gandeasca la felul in care aratau publicatiile pe care le scoteau. In plus, masinile erau invechite nu numai moral, ci si fizic. Abia prin anii ‘93-’94, si-au facut aparitia prin redactii calculatoarele ceva mai performante si noile tehnologii de prelucrare a imaginii. Lipseau insa cei care sa se priceapa cu adevarat sa le foloseasca, nu exista documentatie specifica, mai nimeni n-avea licenta pentru programele utilizate si nici n-aveai de la cine sa inveti. „Era gresit tot ce faceam, isi aminteste Sorin Stoian, cel ce se ocupa acum de grafica ziarului Jurnalul National. Practic, eram pusi in situatia sa ne descurcam doar intuitiv”.
Primele publicatii ce au inceput sa fie cu adevarat preocupate sa investeasca in grafica au fost revistele destinate femeilor, urmate apoi si de altele, dar mai exista inca si acum publicatii tiparite pe zinc. Aceasta situatie se datoreaza fie costului ridicat al noilor tehnologii, fie dezinteresului conducatorilor de ziare pentru forma grafica. „Deseori, directorii, fosti detinatori de Trabanturi, s-au suit fara prejudecati in Mercedesuri, fara sa-si dea seama ca ar fi trebuit sa faca acelasi lucru si cu publicatiile lor”, remarca malitios Victor Ciobanu, responsabil cu grafica ziarului Curentul, conferentiar la Academia de Arte din Bucuresti, artist plastic si realizator de-a lungul timpului a peste 20 de publicatii. „Pentru ca il cumperi in fiecare zi, ziarul este mereu un lucru nou. De aceea, nu poate aparea ca un produs second-hand.”
Principala tendinta in reorientarea actuala a graficii publicistice este cea a imitatiei publicatiilor occidentale. „Creatorul roman de presa nu a reusit inca sa faca un lucru original si in acelasi timp viabil. Se prefera zonele conventionale si se preia mecanic”, este parerea lui Ciobanu. Multe dintre publicatii nu reusesc sa aprofundeze insa logica acestui model strain. „Nu este atat de usor sa imiti, trebuie sa intelegi de ce fac ei asta sau asta, care e ratiunea pentru care aranjezi pagina in felul acesta, adauga si Sorin Stoian. Cand Jurnalul National s-a hotarat sa preia forma cotidianului The Sun, am fost cam dezorientat de noile reguli. Trebuie sa stapanesti bine ideea de ansamblu.” Cele mai avantajate din acest punct de vedere sunt, fara indoiala, publicatiile care au o conventie de parteneriat cu cele de la care imprumuta grafica.
Este destul de raspandita opinia potrivit careia publicul prefera ziarele mai putin slefuite. Dar, foarte putini editori s-au gandit sa comande sondaje ale pietei, care sa stabileasca si felul cum evolueaza aceste preferinte, nu numai ce vrea in acest moment cumparatorul. Victor Ciobanu crede ca publicul trebuie educat sa aprecieze forma grafica si ca nu este nevoie de un timp prea lung pentru ca oamenii sa devina adevarati cunoscatori in domeniu. Lucrurile s-ar intampla la fel ca in moda vestimentara sau in designul automobilelor. Ziarele nu trebuie sa se plieze exact pe preferintele actuale ale publicului, ci, mai degraba, sa le anticipeze. „Este nevoie si de un simt artistic al creatorului de ziar. A lasa toata treaba pe mana tehnicianului conduce la o schematizare excesiva, la sablonizare si monotonie”, adauga profesorul Ciobanu.
Toata lumea este de acord ca, acum, cel mai bine arata ziarele de sport – Pro Sport si Gazeta Sporturilor – iar cel mai rau revistele de cultura – Contemporanul, Adevarul Literar si Artistic, Romania Literara si Revista 22.
Sorin Stoian, de la Jurnalul National crede ca slaba preocupare pentru aspect a revistelor de cultura se datoreaza si faptului ca n-au bani sa isi plateasca un tehnoredactor bun: „Astazi, tehnoredactorii sunt din ce in ce mai scumpi. In aceasta meserie nu poti sa trisezi, diferentele intre un tehnoredactor bun si unul mediocru sunt mari.”
Dintre cotidienele cele mai citite, Romania libera, cel putin in acest moment, are cea mai nefericita grafica spune Victor Ciobanu: „Ochiul nu gaseste nici un punct de spijin in cuprinsul paginii, nici un procedeu de orientare spre ceea ce este important in opinia redactorilor. Lipseste coordonarea. Aceste ziare, din care face parte si Adevarul, au un fel de bruiaj de fond in ceea ce priveste compozitia si intuitia ochiului.” Mihaela Schiopu, director artistic la Ziua, crede ca cele doua ziare mizeaza tocmai pe obisnuinta cititorului de a gasi informatiile in anumite locuri, pe un anumit conformism si pe o traditie a ziarelor tiparite pe zinc.
Schimbarea graficii este „bucuria” directorilor
In general, cand un ziar isi schimba directorul, isi schimba si grafica. Cum la cele doua ziare conducerea a ramas aproximativ aceeasi, si forma lor e aproape neschimbata. Ziarele romanesti, in general, (cel mai bun exemplu este Azi, in vechea lui forma), asa cum sunt concepute grafic, critica, in continuare, Ciobanu, ar putea denota dorinta redactiei de a nu-si asuma nici un risc. Fotografiile sunt egale ca marime, la fel si titlurile, exista o neglijenta sistematica in gradarea reprezentarii, schema paginii are o simetrie suparatoare. In schimb, despre Jurnalul National, profesorul crede ca, desi departe de a fi perfect, este totusi pe un drum bun si se vede intentia de gasi cea mai buna adaptare a modelului sau The Sun. Ziarul Financiar a preluat destul de exact aspectul elegant al lui Financial Times, cu cateva modificari care se insereaza foarte bine in grafica de ansamblu. Cotidianul, in forma lui initiala, este ziarul ce pare a intruni cele mai multe aprecieri pozitive. Din pacate, esecul lui de piata a atras si schimbarea aspectului. „Ziarul a alunecat de la tinuta lui de lord englez spre o tinuta de burghez francez, fiind din ce in ce mai inconsecvent si mai precipitat”, conchide Victor Ciobanu.
Cea mai frecventa greseala a tehnoredactorilor de peste tot este de a „taia” pagina in doua. Deseori se intalneste si cazul in care, pentru nevoia de echilibru a paginii, se plaseaza patru fotografii in cele patru colturi, creandu-se o simetrie primitiva, care produce un fals sentiment de siguranta. Exista, de asemenea, tendinta de a aglomera, de a inghesui cat se poate articolele, astfel incat paginile arata „ca niste valize dupa controlul de la vama romaneasca”. De obicei, aceste greseli se datoreaza faptului ca arhitectura paginii nu este gandita dinainte, ca nu exista o conceptie inchegata, unitara, despre cum trebuie sa arate ziarul respectiv.
Cauzele evocate, de obicei, pentru intarzierea cu care ziarele isi gasesc formula grafica potrivita sunt, printre altele, timpul prea scurt in care e conceputa o pagina, ingerinta oamenilor, fara competente in domeniul plastic, in constructia de ansamblu a publicatiei, cantitatea mica de publicitate, comparativ cu presa occidentala, sau calitatea tipariturii.
N-ar fi totusi corect sa nu vedem ca totusi grafica publicistica a evoluat mult si la noi si e foarte probabil ca diletantii vor disparea si de aici, cand presiunea pietei o va cere