Ziarul lăsat de Sorin Ovidiu Vîntu pe mâna lui Cornel Nistorescu şi-a găsit un nou patron. Surse din redacţia „Cotidianul” dau ca sigur numele lui Adrian Mititelu.

Deadline-ul acordat de board-ul Realitatea-Caţavencu directorului editorial Cornel Nistorescu pentru a face rost de bani pentru a continua proiectul „Cotidianul” expiră mâine. În caz contrar, ziarul ar urma să se închidă, conform informărilor făcute de trust în cursul zilei de ieri.

Deşi nu a dorit să dea detalii şi nici să dezvăluie numele investitorului, redactorul-şef al publicaţiei, Oana Stănciulescu, a confirmat pentru capital.ro că ziarul va fi cumpărat.

De asemenea, în şedinţa de sumar la care a participat miercuri, Nistorescu a informat echipa „Cotidianul” că ziarul va avea resurse financiare şi că noul cumpărător este „o persoană onorabilă”, dar nu a vrut să dea mai multe detalii.

Zvonuri despre Adrian Mititelu

Deşi în jurul prânzului zvonurile făceau trimitere la Adrian Mititelu, patronul Universităţii Craiova, Cornel Nistorescu face aluzii într-un interviu pentru „Evenimentul zilei” că ar cumpăra chiar el publicaţia dacă Vîntu o cedează pentru 100.000 de euro. „Eu nu pot să-l cumpăr, eventual o să iau un pachet de acţiuni, depinde cum se va desfăşura tranzacţia. Dacă Sorin Ovidiu Vîntu îl vinde cu 100.000 de euro, l-aş lua eu, cred că pot să fac rost de banii ăştia”, a declarat pentru EVZ.

Ce legătură e între Mititelu, presă şi Nistorescu?

Adrian Mititelu este patronul publicaţiei „Ediţie Specială”, la care Cornel Nistorescu a fost pentru o perioadă redactor-şef şi în care semnează rubrica „Cronica Răului”. Mititelu are o avere estimată la 32-35 milioane de euro. Printre proprietăţile sale se numără 70 de hectare de teren intravilan în Craiova şi 20 de imobile situate în acelaşi oraş şi 70 de hectare în zona Balta Craioviţei.

Contactat de capital.ro, Mititelu a spus că nu a achiziţionat „Cotidianul”.