Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a venit cu o actualizare în ceea ce privește cel de-al treilea val de căldură. Potrivit președintelui institutului, Elena Mateescu, vom afla cât timp va ține acest nou val de caniculă și ce zone vor fi afectate.
„Începem cu animația termică care ne arată că debutul săptămânii va fi caracterizat de o vreme deosebit de caldă. Mâine, valul de căldură se va extinde în partea de vest-sud-sud-est a țării, acolo unde deja anticipăm valori de 37°C și observăm în animație nuanțele de roșu pentru prima zi din această săptămână, după care nuanțe de roșu spre grena închis, semn că marți și miercuri valul de căldură se va intensifica și extinde.
Vorbim de toate zonele de câmpie și de deal pentru ziua de marți, acolo unde mai ales în partea de sud și sud-vest a țării, vor fi temperaturi de 39-41° la umbră, semn că ITU indicele temperatură-umezeală cu siguranță va depăși pragul critic de 80 pe areale extinse, posibil în toate zonele extracarpatice, mai puțin zona de munte și zonele cu altitudine apropiată și nu în ultimul rând, temperatura resimțită, așa cum am avut și în cele două valuri de căldură anterioare, 40°C-44°C, posibil 45°C, pentru că avem și 1° de umezeală ridicat în atmosferă”, arată directorul ANM.
ANM a anunțat cele mai călduroase zile
Elena Mateescu a mai precizat că cele mai călduroase zile din acest val de caniculă vor fi marți și miercuri. Ea mai spune că, având în vedere că este a treia săptămână de caniculă, nu este exclus ca oamenii să simtă disconfortul termic mult mai accentuat.
„Marți și miercuri vor fi cele mai călduroase zile din acest episod al treilea val. Este a 3-a săptămână, de aceea resimțim cu toții poate disconfortul termic deosebit de ridicat și accentuat, pentru că nu numai maximele sunt ridicate pe parcursul zilei, dar și nopțile au fost tropicale și vor fi în continuare tropicale. Vorbim de temperaturi de până la 24, posibil 25° pe parcursul nopților, în condițiile în care temperatura maximă, de 25° reprezintă pragul unei zile de vară. Iată, o înregistrăm noaptea.
Ne atrage atenția în primul rând, extinderea la nivelul întregii regiuni extracarpatice a zonei țării noastre. Ne atrage atenția durata, pentru că e al treilea val de caniculă de care vorbim în această și cumva de abia a doua lună de vară ne atrage atenția gradul de disconfort termic deosebit de accentuat și temperaturile resimțite. Practic în condițiile în care am tot vorbit de temperaturi care au depășit 35° asociate cu un grad mare de umezeală în atmosferă, am depășit temperaturi resimțite de 40-45-46°, semn că într-adevăr, disconfortul termic a fost unul foarte ridicat în acest în acest episod de trei săptămâni pe care îl traversăm și observăm că practic toată Europa de Sud și Sud-Est este afectată de o bună bucată de vreme de ceea ce înseamnă acest val dinspre nordul Africii. Această masă de aer de aer tropical deosebit de caldă.
Însă acum, faptul că și ziua și noaptea resimțim aceste valori deosebit de ridicate, cu siguranță ne creează aceasta are de disconfort despre care tot vorbim. Trebuie să menționăm că căldura vine la pachet cu fenomenele de instabilitate. Aici a fost ceea ce numim vara atipică, pentru că am vorbit simultan de zone care au fost afectate de fenomene de instabilitate atmosferică deosebit de accentuată într-o parte a țării jumătatea de vest, de pildă, ultimul episod care a adus vijelii cu viteze la rafală de peste 100km/h în timp ce jumătatea sudică vorbeam în jumătatea sudică de caniculă”, arată ea.
Val de aer rece din Europa Centrală
ANM anunță că de joi vom avea parte de un aer rece care vine din Europa Centrală, subliniind că diferențele de temperatură vor fi mai mari de 10-12 grade Celsius.
„Ei bine, de miercuri, în condițiile în care avem această masă de aer foarte cald, în condițiile în care deja își vor face apariția o masă de aer mai rece dinspre Europa Centrală şi diferențele de temperaturi sunt foarte mari, mai mari de 10° 12°.
Joi, diferențele vor fi mai mari de 10-12°, practic nu mai depășim 30° în condițiile în care cu două zile înainte, marți și miercuri avem valori de până la 41° inclusiv în Capitală”, mai arată Elena Mateescu.
Vremea se încălzește de vineri
Cu toate acestea, ANM informează că vremea se încălzește din nou de vineri. Elena Mateescu a vorbit și despre luna august a acestui an, despre care spune că va fi o lună autentică de vară.
„În următoarele săptămâni e de scurtă durată această răcire, pentru că de vineri deja iar se încălzește, ne apropiem iar de 34-35°C. Sigur că observăm aici temperatura aerului pentru a doua săptămână din luna august, temperaturi apropiate de normal în cea mai mare parte a țării, ușor peste local, în sud.
Dar luna august este o lună autentică de vară. Maxima absolută a aerului în țara noastră, adică cea mai mare valoare de temperatură înregistrată în România, s-a înregistrat în 10 august 1951 iată ca nu excludem să nu mai înregistrăm și în ultima lună de vară episoade în care vremea să fie a caniculară”, a mai arătat ea.
Elena Mateescu a mai precizat că, în urmă cu 16 ani, pe data de 24 iulie 2007, a fost înregistrată cea mai ridicată valoare a unei temperaturi maxime în luna iulie – 44,3 grade Celsius la Calafat.
„Până la urmă, luna iulie, cea mai caldă lună a verii și a anului, luna lui Cuptor, aduce frecvente zile în care, iată, temperaturile depășesc pragul critic al unei zile de caniculă, chiar peste 40°C”, arată ea.
ANM anunță o vară a extremelor
De asemenea, șefa ANM a mai spus că vara acestui an a fost una a extremelor, precizând că întreaga Europă a experimentat din plin ceea ce înseamnă fenomene meteo extreme.
„Dar această vară a fost într-adevăr una extremelor meteorologice, iar Europa a experimentat, dacă nu este permis din plin, a ceea ce înseamnă fenomenele meteorologice extreme.
Cu siguranță vom vorbi de vijelii. Cu siguranță intensificările de vânt vor fi ele foarte mari. Vijelii peste 100km/h cu siguranță, izolat, căderi de grindină și vorbim de cantități de precipitații posibil de 30-40l/m² pe secvențe foarte scurte de timp.
De altfel, jumătatea de vest doar beneficiază la acest moment și mă refer aici în mod deosebit la partea de nord-vest a Olteniei, Banat, Crișana, parte din Transilvania de o rezervă favorabilă, în timp de ce toată jumătatea estică a țării, în special Dobrogea, Bărăgan și sudul Moldovei și la acest moment se află sub starea de secetă pedologică extremă și puternică pentru în această parte a țării. Încă din luna mai precipitațiile au fost insuficiente, iar seceta s-a agravat în condițiile în care am avut temperaturi foarte ridicate și precipitațiile în această parte au lipsit.
Iarna din acest an 2022-2023 a fost cea mai caldă iarnă din istorie, zona țării noastre. Ne amintim, luna ianuarie a adus un nou record termic absolut pentru cea mai rece lună a anului. Practic, în 19 ianuarie, cea mai cald-ridicată temperatură 22,5°”, a spus Elena Mateescu, directorul ANM.
Valul de căldură se extinde în România
Conform avertizării de cod galben emisă luni de Administrația Națională de Meteorologie, valul de căldură se va extinde în regiunile vestice, sudice și parțial estice ale țării. Se anticipează că temperaturile maxime vor oscila între 34 și 37 de grade.
În cursul zilei de marți, disconfortul termic va fi semnificativ ridicat, indicele temperatură-umezeală (ITU) depășind pragul critic de 80 de unități. Temperaturile minime vor varia între 18 și 23 de grade.
Meteorologii evidențiază că valul de căldură se va intensifica și va cuprinde întreaga țară în cursul zilei de marți, iar miercuri, acesta va persista la intensitate ridicată, în special în regiunile sudice, estice și parțial centrale ale țării.