Elevii de religie catolică au liber în perioada Paștelui Catolic, a anunțat ministrul Educației, Ligia Deca. Potrivit unei adrese trimise de ministerul Educației către inspectoratele școlare, aceștia nu sunt obligați să participe la cursuri în intervalul 29 martie – 2 aprilie, în timp ce în cazul profesorilor de religie catolică decizia aparține fiecărei școli în parte.

Ligia Deca anunță zile libere pentru elevi cu ocazia Paștelui Catolic

Ministrul Ligia Deca a subliniat că, în cazul suspendării cursurilor, acestea trebuie să fie recuperate ulterior.

„Am trimis chiar astăzi o informare către inspectoratele şcolare judeţene în care evocăm obligaţiile legale conform contractului colectiv de muncă la nivel de sector. Practic, spunem că la nivelul fiecărei unităţi de învăţământ preuniversitar să fie realizată o analiză a numărului de angajaţi care ar putea beneficia de acest drept, de zile libere, şi anume vinerea mare, prima, a doua şi a treia zi de Paşti.

Practic, în funcţie de ponderea cadrelor didactice, Consiliul de Administraţie al unităţii de învăţământ poate decide suspendarea cursurilor pentru aceste zile, pe care le-am amintit, şi stabilirea modalităţilor de recuperare cu aplicarea prevederilor articolului 9 alineatul 4, literele B şi C din regulamentul cadrului de organizare şi funcţionare a unităţilor de învăţământ preuniversitar şi/sau reorganizarea programului şcolar în vederea suplinirii cadrelor didactice care beneficiază de aceste prevederi”, a declarat Deca, luni, într-o conferinţă de presă.

Elevii de religie catolică pot astfel să lipsească în această perioadă, iar absențele lor vor fi motivate.

„De asemenea, elevii care aparţin unui cult religios legal altul decât cel ortodox, pentru care Paştele se celebrează în data de 31 martie, nu au obligaţia participării la cursuri în perioada 29 martie -2 aprilie, fiindu-le motivate la cerere absenţele înregistrate. Am trimis deja această informare şi fiecare Consiliu de Administraţie deja discută şi decide în funcţie de ponderea cadrelor didactice şi de numărul elevilor care se încadrează în aceste prevederi”, a explicat ministrul Educaţiei.

Prevederile contractului colectiv de muncă pentru Învățământ specifică acordarea de zile libere în funcție de data la care sunt celebrate sărbătorile religioase. Astfel, zilele libere se acordă pentru Vinerea Mare – ultima zi de vineri înaintea Paştelui, prima şi a doua zi de Paşti, în funcţie de data la care sunt celebrate de acel cult.

Evaluarea Națională și Bacalaureatul nu se vor modifica

Pe de altă parte, Ministrul Educaţiei, Ligia Deca, a declarat săptămâna aceasta că Evaluarea Naţională şi Bacalaureatul nu se vor modifica anul acesta, rămânând în forma cunoscută.

Se ia în calcul ca în cazul profesorilor evaluatori care au participat la simularea examenelor naţionale, iar corectura a fost deficitară, să nu mai poată evalua înainte de a participa la sesiuni de formare dedicată.

Ministrul a spus că este prima dată când un număr atât de mare de elevi, aproape 300.000, au fost evaluaţi folosindu-se platforma de evaluare digitalizată. În total au fost aproape 1,6 milioane de lucrări și au fost implicaţi în desfăşurarea simulărilor peste 40.000 de cadre didactice.

Ligia Deca a mai precizat că există date clare de la care „să pornim în elaborarea politicilor educaţionale şi pe termen scurt în elaborarea planurilor remediale şi de asemenea în calibrarea subiectelor pentru examenele din vară”.

Un alt neajuns semnalat de Ligia Deca la simularea examenelor naţionale a fost numărul mare de lucrări primite de către unii profesori evaluatori.