Doar șapte dintre cele 15 zile libere legale din 2021 vor fi în cursul săptămânii. Românii care lucrează nu au foarte multe motive de bucurie din această perspectivă, pentru că celelalte opt vor pica în zile de sâmbătă și duminică.
Deci nu vor putea beneficia de mai multe zile nelucrate. Sărbătorile legale în România sunt zilele declarate prin lege ca fiind nelucrătoare, altele decât zilele de week-end.
Ziua Muncii cade sâmbăta
În zilele de sărbătoare legală nu se lucrează, cu excepția unităților sanitare și a celor de alimentație publică, precum și a unităților în care activitatea nu poate fi întreruptă datorită procesului de producție sau specificului activității.
Astfel, zilele libere legale în 2021 sunt:
– 1 şi 2 ianuarie (prima şi a doua zi de Anul Nou) – vineri şi sâmbătă;
– 24 ianuarie (Ziua Unirii Principatelor Române) – duminică;
– 30 aprilie (Vinerea Mare);
– 1 mai (Ziua Muncii) – sâmbătă;
– 2 – 3 mai (prima şi a doua zi de Paşti) – duminică şi luni;
– 1 iunie (Ziua Copilului) – marţi;
– 20 şi 21 iunie (prima şi a doua zi de Rusalii) – duminică şi luni;
– 15 august (Sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului) – duminică;
– 30 noiembrie (Sărbătoarea Sfântului Andrei) – marţi;
– 1 decembrie (Ziua Naţională a României) – miercuri;
– 25 şi 26 decembrie (prima şi a doua zi de Crăciun) – sâmbătă şi duminică.
Salariații care aparțin de alt cult religios
Pentru salariații care aparțin de un cult religios legal, creștin, zilele libere pentru Vinerea Mare – ultima zi de vineri înaintea Paștelui, prima și a doua zi de Paști, prima și a doua zi de Rusalii se acordă în funcție de data la care sunt celebrate de acel cult, prevede Codul Muncii.
Trebuie precizat că, potrivit prevederilor legale în vigoare, angajaţii care sunt nevoiţi să lucreze inclusiv în zilele considerate libere, vor primi în plus la salariu, adică ziua lucrată va fi plătită dublu.
Salariații care lucrează în astfel de unități au dreptul la compensarea cu timp liber corespunzător, acordat în următoarele 30 de zile.