După ce alegerile prezidențiale din Franța s-au încheiat, opinia publică despre Emmanuel Macron și Marine Le Pen a fost rezumată de agențiile de presă din Franța, ce ne informează faptul că extrema dreapta a depăşit pentru prima dată pragul de 40% din voturi.
”O victorie, o mie de provocări”, pe prima pagină a „Télégramm”, chiar „Totul rămâne de făcut”, pe cea a ziarului „La Croix”: pentru cotidienele de luni, Emmanuel Macron reales președinte trebuie de acum înainte să fie a căpătâiul unei Franţe cu fracturi deschise.
„Le Monde” rezumă vorbind despre o „realegere fără starea de graţie”, în special din cauza unui „absenteism aproape record şi unei extreme drepte care depăşeşte pentru prima dată pragul de 40% din voturi”, scrie La Libre Belgique.
Există desigur prime pagini foarte sobre, neutre, „Emmanuel Macron reales” (Ouest-France) sau „Macron reales cu 58,5%” (La Dépêche du Midi), până la „Macron promite ‘cinci ani de mai bine'” (Le Parisien/Aujourd’hui en France), trecând prin „Actul 2” (Sud Ouest) sau „Macron II” (Paris Normandie) sau „Încă 5 ani” (Nice-Matin). Pe scurt, cum spune „20 minutes”, „Încă merge”.
Şi primele pagini, rare, unde transpare un oarecare entuziasm, ca cele ale „Les Echos”, „O pornire nouă”, cu o fotografie a şefului statului surâzător şi cu braţele ridicate, sau „Le Figaro”, „Mare victorie, mari provocări”. Alexis Brézet notează aici că „în aparenţă, este o apoteoză”. „Jos pălăria, artistule!
Franța: Macron reales, victorie fără glorie
După acest mandat ‘blestemat’ de cinci ani – ‘vestele galbene’, Samuel Paty, Notre-Dame, Covid, Ucraina… -, performanţa nu e mică”. Dar „în realitate, statuia de marmură este un uriaş cu picioare de lut”, deoarece „cine poate crede în ancorarea lui populară?”, nuanţează editorialistul cotidianului de dreapta.
De partea opusă, „Libération” scrie un mare „Mulţumesc, cui?”, pe capul preşedintelui, tăiat în josul paginii. „Macron reales, victorie fără glorie”, se poate citi în paginile din interiorul ziarului de stânga unde editorialistul Paul Quinio face o listă cu dosarele grele de rezolvat, o misiune care se dovedeşte, după părerea lui, „adesea inversul mandatului care se încheie”. „Acest vot mă obligă”
Un desen, semnat Kak, în „L’Opinion”, rezumă această idee a unei realegeri care doare: o vedem într-un ring pe Marianne anunţând „Macron, victorie la puncte” şi ridicând braţul acestuia, urâţit, pierdut, în vreme ce Marine Le Pen de cealalată parte are aceeaşi stare de uluire, dar e în picioare.
Nu e KO deci. Nici haos: „Aceste alegeri au permis să se evite haosul, sigur, nu să scadă furia”, remarca Jean-Pierre Dorian în „Sud Ouest”. De unde scepticismul, încăpăţânat. „Da, dar” titrează „La Provence”, „Şi acum?” se întreabă „Corse-Matin”.
„A câştigat, dar nimic nu este făcut”, după o a doua „ungere” electorală care „nu echivalează cu o achitare”, aminteşte Stéphane Vernay în „Ouest-France”, unde îşi intitulează editorialul „Să-i reconcilieze pe francezi… repede”.
Deoarece este vorba de o Franţă „politraumatizată”, remarcă Dominique Diogon („La Montagne”), şi „mai mult decât fantasma marii înlocuiri, marea declasare hrăneşte un resentiment exploziv”.
Emmanuel Macron îmbină strălucirea și cinismul la alegerile prezidențiale din 2022
Luc Bourrianne arată cu degetul spre responsabilitatea şefului statului în „L’Est Républicai”: Strategia preşedintelui îmbină strălucirea şi cinismul bătându-şi joc de oportunisme. Dar slăbind stânga şi dreapta moderate, el participă la apariția niciunei alte alternative decât extremismul, radicalismul, confruntarea”.
După această „victorie falsă” potrivit titlului editorialului din „La République des Pyrénées”, dl Macron trebuie să inoveze în practica democratică pentru „a evita o ‘îngălbenire a vestelor’ în mandatul său”, scrie Jean-Marcel Bouguereau în acest ziar.
Pe scurt, acţiune sau ameninţătorul îndemn de pe prima pagină a „Midi Libre”: „Ascultaţi şi acţionaţi!”. Cum? Mai întâi recunoscând ce semnifică votul de duminică. „Acest vot mă obligă”, a spus cel reales, citat plasat pe prima pagină a „Dernières Nouvelles d’Alsace” şi „La Voix du Nord”.
Deoarece, analizează Olivier Biscaye în „Midi Libre”, tabăra perdanţilor a câştigat. Atât cea a dezamăgiţilor, a descurajaţilor, a indiferenţilor. Şi nu e o glumă! De ieri seara, au devenit singura şi principala atenţie a unui preşedinte reales în fruntea unei ţări pe care avem obiceiul s-o considerăm pe bună dreptate fracturată”.
„Un om merită o a doua şansă, dar fiţi atenţi la el”
Un preşedinte în acţiune pe lângă „O Franţă de liniştit” (prima pagină a „Charente Libre”), cu riscul de a face slalom: „Emmanuel Macron va trebui să fie Marielle Goitschel /schioare campioană olimpică/ a politicii, în largul lui în virajele spre stânga, ca şi în cele spre dreapta”, strecoară Géraldine Baerh Pastor în editorialul său „Marele viraj de neratat” în „L’Union”.
Şi iată secvenţa electorală dublă din 2022 care se reflectă deja în presă, cu faimosul al „treilea tur” pe care îl reprezintă alegerile legislative din iunie, care, avertizează Frédéric Vézard în „DNA” /”Dernières Nouvelles d’Alsace”/ ar putea mişca nişte ziduri, chiar paraliza acţiunea publică dacă nu rezultă nicio majoritate netă în Adunarea Naţională”.
Pe linia unui Jean-Luc Mélenchon care cere francezilor să-l aleagă prim-ministru, „L’Humanité” prezintă pe prima pagină un buletin Marine Le Pen şifonat, ştampilat cu „BĂTUTĂ” deasupra unei lozinci „Şi acum, să-l combatem pe Macron”. Drept ecou, editorialul lui Sébastien Crépel are drept titlu: „Preşedintele nu pierde nimic dacă aşteaptă”.
„Gura, pescăruşilor!”, lansează editorialul lui David Guévart în „Courrier Picard”, aluzie la filmul lui Robert Dhéry: „Sunt amuzanţi candidaţii ăştia învinşi. Perorează ca şi când nu ar fi pierdut alegerile”.
Acelaşi cotidian propune un citat al zilei, de circumstanţă: „Un om merită o a doua şansă, dar fiţi atenţi la el”. Semnat John Wayne.