Zitec, companie locală specializată în dezvoltarea de aplicaţii software personalizate, estimează că va încheia 2011 cu venituri de 1,2 mil. euro, cu 20% mai mult faţă de anul trecut. Aproximativ 80% din cifra de afaceri a Zitec provine din pieţele externe.
„2009 şi 2010 au fost ani dificili, în principal din cauza întârzierilor la plată din partea clienţilor. Suntem multumiţi să ne încadrăm în zona 70-80% în ceea ce priveşte încasările externe”, admite Alexandru Lăpuşan, CEO Zitec.
La finalul lui iunie 2011, Zitec a înregistrat o creştere de 15% a veniturilor.
În afara României, compania lucrează în principal pentru clienţi din Statele Unite ale Americii, Grecia, Cipru, dar şi Canada, UK, Elveţia sau Egipt.
Zitec deţine participaţii şi în două start-up-uri americane. Primul este proiectul Zipongo.com, care înseamnă două aplicaţii online în domeniul alimentaţiei sănătoase, şi în care au investit şi Founder Collective, instituţie condusă de Caterina Fake, co-fondatorul Flickr (cumpărat de Yahoo! în 2005), Dr. Neal Baer, producător al serialului ER (Spitalul de Urgenţă) şi Peter Dolan, fost CEO al gigantului farmaceutic Bristol Myers Squibb şi actual membru al Fundaţiei „Partnership for a Healty America”.
Cel de-al doilea proiect este compania Media Ventures, pentru care Zitec a lansat serviciul VideoPublishing.com (platforma de online video), în calitate de investitor şi dezvoltator, asigurând finanţări totale de peste 350.000 de dolari, în ultimii trei ani.
Pe plan local, compania s-a specializat în soluţii software personalizate pentru domeniul turismului, atât din punct de vedere al clienţilor cât şi al tipurilor de proiecte executate (de la B2B la B2C). Printre clienţi s enumără J.W. Marriott, Mercedes-Benz, Amadeus, Bullguard sau Lafarge.