Ziua Internaţională de Comemorare a Holocaustului. Nicolae Ciucă atenționează că România nu este ferită de pericolul extremismului

Ziua Internaţională de Comemorare a Holocaustului a fost marcată de liderul PNL, Nicolae Ciucă, prin participarea la ceremonia dedicată, de la Templul Coral din Bucureşti. Aici, politicianul a atras atenția asupra ascensiunii extremismului în România. El a declarat că acesta este un adevărat pericol pentru democrație, apărând sub forma unui fals patriotism și a unei ideologii radicale.

Nicolae Ciucă a evidențiat creșterea îngrijorătoare a partidelor politice care, sub pretextul unui patriotism aparent, adoptă o ideologie radicală și xenofobă.

Ciucă a atras atenția asupra faptului că aceste mișcări își propun să submineze ordinea democratică și să amenințe libertatea în societățile din Europa.

Conform declarațiilor sale, Nicolae Ciucă a avertizat că România nu este imună la creșterea extremismului. Potrivit lui, acest fenomen reprezintă o amenințare la adresa democrației și a dezvoltării statului nostru. El a subliniat că avem datoria să ne opunem și să stopăm, într-un efort comun, rău care amenință statul român.

„Ceremonia de astăzi este un omagiu adus tuturor victimelor Holocaustului, dar şi o invitaţie la reflecţie asupra trecutului nostru şi la asumarea lui. Holocaustul este o pagină neagră a istoriei noastre, care a pus în aplicare o ideologie monstruoasă – exterminarea a milioane de oameni pe baza apartenenţei la o etnie (…)

De aceea, educaţia şi conştientizarea fenomenului Holocaustului trebuie să fie priorităţi pentru noi toţi. În ultimii ani, România a luat mai multe măsuri privind educaţia şi cercetarea Holocaustului, dar şi de combatere a antisemitismului.

Totodată, la nivel internaţional, respectiv în cadrul tuturor organizaţiilor din care facem parte, România promovează activ valorile democraţiei şi statului de drept, drepturile şi libertăţile fundamentale, combaterea şi prevenirea antisemitismului, xenofobiei, rasismului”, a declarat Nicolae Ciucă, la ceremoniei dedicate Zilei Internaţionale de Comemorare a Holocaustului, de la Templul Coral din Bucureşti.

Ciucă atenționează asupra derapajelor anti-democratice

Nicolae Ciucă a subliniat că trebuie să fie continuată lupta pentru apărarea toleranței în societate. El a îndemnat la consolidarea valorilor în contextul posibilelor derapaje anti-democratice.

În plus, Ciucă a adăugat că această preocupare este deosebit de relevantă în contextul actual. Potrivit politicianului, acesta este caracterizat de creșterea unei retorici a urii și a violenței în societățile din Europa, inclusiv a fenomenului antisemitismului.

„Bătălia pentru aceste valori şi pentru apărarea toleranţei din societatea noastră trebuie să continue, pentru a ne feri de eventualele derapaje anti-democratice. (…)

Acest lucru este extrem de actual în contextul pe care îl traversăm, marcat de ascensiuni a unei retorici a urii şi a violenţei în societăţile europene, inclusiv a antisemitismului”, a mai spus el.

Liderul PNL atrage atenția și asupra discursurilor populiste și asupra agendelor prin care se dorește excluderea anumitor cetăţeni din rândul societăţii românești.

„Vedem cum tot mai multe formaţiuni îşi asumă în mod viclean, sub haina unui fals patriotism, o ideologie radicală şi xenofobă, prin care urmăresc să elimine ordinea democratică şi libertatea în societăţile europene.

Aceste formaţiuni politice se ascund în spatele unor propuneri şi discursuri populiste, fals patriotice, pentru a promova o agendă de excludere a unor grupuri de cetăţeni din rândul societăţii.

Şi asistăm la tot mai multe situaţii în care lideri politici extremişti încearcă să pună problemele reale cu care ne confruntăm pe seama străinilor, prin acest termen înţelegând: migranţii, alte etnii şi chiar Uniunea Europeană”, a subliniat Ciucă.

PNL este angajat în lupta împotriva extremismului din politica românească

Nicolae Ciucă a afirmat că partidul său este hotărât să se opună forțelor politice extremiste care doresc să scoată țara din UE și NATO și să submineze democrația.

În acest sens, a făcut un apel la întreaga societate să se alăture efortului de a izola și marginaliza aceste formațiuni extremiste, împingându-le la periferie.

„Partidul pe care am onoarea să-l conduc este determinat să fie în prima linie a bătăliei cu forţele politice extremiste care încearcă să ne scoată din Uniunea Europeană şi din NATO si să submineze democraţia din ţara noastră.

De aceea, apelul meu se îndreaptă către întreaga societate de a fi parte a efortului prin care să izolăm şi să trimitem formaţiunile extremiste la periferia scenei politice.

Totodată, consider că doar împreună putem promova acele valori ale bunei înţelegeri şi ale unei Românii unite în jurul valorilor democraţiei şi ale drepturilor egale pentru toţi cetăţenii.

Pentru acest lucru va trebui să învăţăm mereu din lecţiile trecutului. De aceea, recursul la istorie şi înţelegerea exactă a rădăcinilor care au dus la producerea unor tragedii, precum Holocaustul, trebuie să rămână demersuri mereu vii şi autentice”, a mai spus Ciucă.

Marcel Ciolacu vorbește despre extremism, populism și antisemitism

Premierul Marcel Ciolacu a evidențiat pericolele care amenință Europa în prezent. Aici, el a inclus și extremismul, populismul și antisemitismul. Potrivit premierului, aceste aspecte găsesc un teren propice în ignoranță și indiferență. El a subliniat că susținerea dreptății și promovarea respectului pentru drepturile omului se transformă în adevărate imperative în contextul actual.

„În condițiile în care societățile actuale se confruntă din ce în ce mai mult cu tendințe de radicalizare și de antagonizare, a fi de partea dreptății și a respectării drepturilor omului devine o necesitate.

Pericolele cu care se confruntă Europa astăzi: extremismul, populismul și antisemitismul se hrănesc tocmai din ignoranță și indiferență.

Antisemitismul nu reprezintă doar o componentă tristă a secolului trecut, ci o realitate deosebit de periculoasă cu care ne confruntam și astazi, agravată de evenimentele recente și alimentată de grupurile extremiste”, spune Marcel Ciolacu.

Premierul a subliniat angajamentul Executivului în susținerea educației tinerei generații cu privire la tragediile din trecut, având ca scop prevenirea repetării lor. Ciolacu încurajează cultivarea spiritului civic. În acest sens, oferă ca exemplu o inițiativă propusă de către deputatul Silviu Vexler.

„Mă bucur că în acest an școlar tinerii au ocazia de a-și cultiva spiritul civic prin studierea disciplinei <Istoria Evreilor. Holocaustul>, fapt ce nu ar fi fost posibil fără domnul deputat Silviu Vexler, care s-a numărat printre inițiatorii acestui demers.

În încheiere, vă invit să aducem cu toții un pios omagiu tuturor celor care și-au pierdut via-ța în una dintre cele mai mari tragedii pe care omenirea le-a cunoscut. Ziua aceasta ne îndeamnă, an de an, să reflectăm asupra urmei lăsate de Holocaust, să cinstim memoria victimelor și să facem auzite mărturiile supraviețuitorilor”, a adăugat premierul.