România celebrează Ziua Culturii Naţionale astăzi, 15 ianuarie, iar Klaus Iohannis a marcat acest moment. Această dată a fost aleasă pentru că este ziua de naştere a marelui poet Mihai Eminescu.
Aşadar, cu această ocazie, preşedintele României, Klaus Iohannis, a transmis un mesaj în sprijinul mediului cultural din ţara noastră.
Mesajul lui Klaus Iohannis cu ocazia Zilei Culturii Naţionale
Şefului statului subliniază că autoritățile ar trebui să ofere sprijin mediului cultural, atât cel public, cât și cel privat. Mai mult, să acorde o importanță corespunzătoare educației și culturii în elaborarea strategiilor lor.
Este subliniat faptul că implicarea cetățenilor în viața culturală este strâns legată de angajamentul civic și democratic al societății.
Preşedintele Iohannis a reamintit că Eminescu a contribuit la cultivarea limbii române ca element central al patrimoniului cultural naţional.
„Prin instituirea Zilei Culturii Naţionale pe 15 ianuarie, cinstim opera şi contribuţia excepţională a lui Mihai Eminescu la identitatea naţională şi la cultivarea limbii române ca element central al patrimoniului nostru cultural.
Peste generaţii, opera eminesciană reprezintă o moştenire nepreţuită lăsată nouă şi care pune în evidenţă rolul culturii în evoluţia spre modernitate a societăţii noastre, un proces care s-a inspirat din valorile occidentale şi care, printr-o fericită îngemănare cu spiritualitatea şi tradiţiile poporului român, a stat la baza împlinirii idealului unităţii noastre naţionale”, a precizat Klaus Iohannis într-un mesaj transmis luni, 15 ianuarie.
Regimul comunist a ameninţat să sufoce cultura din România
Cultura românească nu a avut deloc momente uşoare sub regimul comunist. Decenii întregi în perioada comunistă au fost marcate de ascunderea culturii sub o pătură urâtă și grea de ideologie și propagandă, subliniază Klaus Iohannis.
Limba română a fost impusă cu forța în slujba textelor dedicate dictatorilor, iar tradițiile seculare au fost manipulate, marginalizate sau chiar interzise. Cu toate acestea, reperele culturale autentice nu au încetat să răsară și să hrănească speranța în revenirea la libertate, la o societate care promovează valorile și cultivă dialogul intercultural.
Faptul că românii de pe ambele maluri ale Prutului sărbătoresc astăzi împreună cultura, tradițiile și limba din care aceasta și-a tras seva puternică reprezintă rodul jertfelor și al luptei pentru democrație. Este, în același timp, o dovadă a triumfului libertății, a rezistenței și a solidarității prin și pentru cultură.
Devotamentul celor care slujesc Cultura este insuficient apreciat
După cum spuneam, preşedintele României a îndemnat autorităţile să ofere un sprijin mai puternic mediului cultural, fie că este vorba despre cel public sau cel privat.
Şeful statului a subliniat că o societate liberă şi inclusivă pentru generaţiile viitoare se naşte şi cu ajutorul artei şi al creaţiei. El a mulţumit celor care slujesc Cultura, pentru că devotamentul lor este de multe ori trecut cu vederea.
„De Ziua Culturii Naţionale, îndemn autorităţile să sprijine mediul cultural, public şi privat şi să acorde importanţa cuvenită educaţiei şi culturii în formularea strategiilor lor. Implicarea cetăţenilor în viaţa culturală este strâns legată de angajamentul civic şi democratic al societăţii.
Îi felicit pe cei care slujesc Cultura în toate formele sale şi le mulţumesc pentru devotamentul lor, adesea neobservat şi de multe ori insuficient apreciat.
Astăzi, când sărbătorim Cultura, ne amintim că prin artă şi creaţie clădim o societate liberă şi inclusivă pentru generaţiile viitoare”, a încheiat Iohannis.