Zi decisivă pentru Laura Codruța Kovesi. Astăzi, fostul procuror șef al Direcției Naționale Anticorupție (DNA) își află viitorul. Este vorba despre două spețe extrem de importante în care Kovesi a primit acuzații extrem de grave. Cazurile se află pe masa celor de la CSM, Secția pentru procurori.
Laura Codruța Kovesi are parte de o zi decisive astăzi. Secția pentru procurori în materie disciplinară a Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) reia discuţiile cu privire la cele două rapoarte întocmite de Inspecţia Judiciară în cazul fostului procuror-şef al DNA.
Cele două rapoarte au fost întocmite de Inspecţia Judiciară în cursul anului 2018.
Una dintre acţiunile disciplinare se referă la manifestări care aduc atingere onoarei sau probităţii profesionale ori prestigiului Justiţiei săvârşite în exercitarea sau în afara exercitării atribuţiilor de serviciu. În cadrul unei şedinţe de lucru, fosta şefă a DNA ar fi avut astfel de manifestări, aşa cum rezultă din înregistrări audio apărute în spaţiul media la data de 18 iunie 2017, potrivit Inspecţiei Judiciare. ″În concret, procurorul-şef al DNA s-a exprimat în sensul combaterii efectelor negative în planul imaginii şi credibilităţii instituţiei, generate de decizia CCR 68/2017, prin instrumentarea urgentă a unor dosare ‘cu miniştri’, de impact mediatic, şi-a exprimat dezacordul cu privire la caracterul legal, definitiv şi general obligatoriu al Deciziei CCR 68/2017 şi a folosit exprimări inadecvate la adresa Curţii Constituţionale şi a unui judecător al Curţii, inducând ideea în cadrul opiniei publice că unul dintre criteriile în funcţie de care se prioritizează soluţionarea dosarelor este impactul mediatic al acestora şi calitatea oficială a persoanelor cercetate”, arăta IJ.
Și asta nu e tot. Kovesi e acuzată că a folosit faţă de colegii procurori un ton superior şi agresiv, inadmisibil în raport cu standardele minimale de etică şi deontologie ale unui magistrat, de natură a genera în rândul opiniei publice un sentiment de indignare şi un dubiu legitim cu privire la respectarea principiilor supremaţiei Constituţiei şi a legilor, precum şi a imparţialităţii procurorilor, susţinea Inspecţia Judiciară.
Acţiunea a vizat şi “atitudinile nedemne în timpul exercitării atribuţiilor de serviciu faţă de colegi, celălalt personal al instanţei sau al parchetului în care funcţionează, inspectori judiciari, avocaţi, experţi, martori, justiţiabili ori reprezentanţii altor instituţii”. Prin intermediul unei corespondenţe electronice (email), a adoptat o atitudine nedemnă, folosind la adresa procurorilor cuvinte şi expresii cu un conţinut vădit denigrator, insultător şi ameninţător, respectiv ‘laşi’, ‘bârfitori’, ‘infractori’, făcând cunoscut acestora faptul că ‘există deja un cerc de suspecţi’, cu referire la un dosar penal, încălcând astfel obligaţia de rezervă şi normele de conduită ataşate profesiei de magistrat, explica IJ.
În al doilea raport al Inspecţiei Judiciare se susţinea că Laura Codruţa Kovesi a inserat într-un comunicat de presă pasaje din înregistrările discuţiilor purtate la sediul DNA Ploieşti, care constituiau probe într-un dosar care îi viza pe membrii familiei Cosma.
În februarie 2018, DNA a dat publicităţii un comunicat de presă în care era redată transcrierea unor convorbiri purtate de persoane din anturajul fostului deputat Vlad Cosma la sediul DNA Ploieşti. Potrivit DNA, persoanele respective au cerut procurorilor să facă demersuri astfel încât să îi creeze o situaţie juridică favorabilă lui Vlad Cosma şi tatălui său, Mircea Cosma, cercetat pentru luare de mită şi abuz în serviciu, conform ProTV.