Ziua Îndrăgostiților ar putea duce la o penurie de ciocolată. Lipsa forței de muncă se simte și în SUA
Potrivit unui studiu al Federației Naționale de Retail din Statele Unite, cheltuielile de Sfântul Valentin (Ziua Îndrăgostiților) ar trebui să ajungă la 23,9 miliarde de dolari în acest an, în creștere de la 21,8 miliarde de dolari în 2021 și al doilea cel mai mare an înregistrat vreodată. Cel mai bun an a fost 2020, chiar înainte de începerea pandemiei.
Deși este relativ nouă în România, unde coexistă cu sărbătorile de 1 și 8 martie și cu Dragobetele local (24 februarie), Ziua Îndrăgostiților a câștigat teren în ultima vreme. Un sondaj realizat anul trecut de firma de cercetare Picodi a arătat că românii au făcut cadouri în valoare de 52 de euro, în medie, bărbații oferind cu predilecție cine la restaurant, în timp ce femeile au cumpărat haine pentru partenerii lor.
În Statele Unite, 53% dintre consumatori intenționează să sărbătorească Sfântul Valentin în 2022, o creștere marginală față de cele 52% din 2021. Dar 76% dintre cei care vor sărbători spun că celebrarea acestei zile este importantă având în vedere starea actuală a pandemiei.
Ce cumpără americanii pentru partenerii lor?
Bomboanele (56%) domină preferințele consumatorilor, urmate de felicitări (40%) și flori (37%). Aproape o treime (31%) dintre respondenți plănuiesc o ieșire în oraș în acest an, în creștere față de 24% în 2021 și doar puțin sub nivelul de dinaintea pandemiei. Cheltuielile preconizate în restaurante sunt de 4,3 miliarde de dolari, în timp ce 22% optează să ofere bijuterii, cu cheltuieli totale estimate la 6,2 miliarde de dolari, în creștere de la 4,1 miliarde de dolari în 2021 și cel mai mare nivel din istoria sondajului.
Potrivit sondajului NRF, cumpărătorii se așteaptă să cheltuiască în medie 175,41 dolari de persoană pentru cadourile de Ziua Îndrăgostiților, în creștere de la 164,76 dolari în 2021. Creșterea vine în condițiile în care mulți intenționează să cheltuiască mai mult pentru parteneri.
Cadourile sunt diferite în funcție de zonă
În timp ce americanii se uită în principal la bomboane și felicitări pentru Ziua Îndrăgostiților, un sondaj realizat de AdColony arată că în Europa, Orientul Mijlociu și Africa, cumpărătorii preferă hainele, cosmeticele, bijuteriile și ciocolata. 72% dintre respondenți plănuiesc să facă cumpărături online în acest an pentru Ziua Îndrăgostiților, iar 43% dintre ei vor prefera să comande online cu opțiunea de livrare la domiciliu. În timp ce pandemia a schimbat planurile de celebrare a Zilei Îndrăgostiților pentru 40% dintre respondenți, 67% citează prețurile ca fiind principalul factor de schimbare a modului în care sărbătoresc.
Dar dulciurile nu sunt un lucru sigur anul acesta. O mulțime de magazine din Statele Unite sunt îngrijorate că vor avea stocuri insuficiente pentru această sărbătoare.
„Nu am primit tot ce am comandat, bomboane, de Ziua Îndrăgostiților”, a declarat pentru Wall Street Journal, Mark Griffin, președintele B&R Stores Inc.
El a estimat că lanțul de magazine a primit sub 60% din comenzile de dulciuri și a spus că a fost greu să obțină chiar și articolele care nu sunt de sezon. Hershey Company (HSY) a declarat că, din cauza lipsei de forță de muncă și a capacității fabricii, anul acesta va livra mai puțină ciocolată. Deși a adăugat recent noi linii de producție și a crescut numărul de muncitori, nu a fost suficient pentru a ține pasul cu apetitul americanilor pentru produsele sale.
SUA se află într-o penurie de șampanie
Dacă sărbătorirea necesită șampanie am putea descoperi că aceasta este mai scumpă, iar unele mărci sunt chiar greu de găsit.
„Cererea de vinuri de top crește – și prețurile lor cresc – într-un ritm mai rapid decât am văzut în trecut”, spune Gabe Barkley, CEO al MHW, Ltd., un importator de vinuri și băuturi spirtoase.
În prezent, SUA se află în primele etape ale unei penurii de șampanie care se așteaptă să dureze mai mulți ani. Obiceiurile consumatorilor sunt schimbate de pandemie, americanii începând să investească mai mult în bunuri de lux care să fie consumate acasă. Și, ca multe alte bunuri, criza șampaniei va continua până în 2023 și posibil chiar și după aceea, spun specialiștii din industrie.