Ziua Ucrainei a fost marcată de România, prin mesaje de susținere adresate poporului ucrainean. Președintele Iohannis i-a spus lui Zelenski că îi vom fi alături cât va fi nevoie. Liderul PNL, Nicolae Ciucă, a lăudat curajul în lupta cu un inamic crud şi iraţional.
De Ziua Ucrainei, Nicolae Ciucă, a ținut să laude curajul armatei ucrainene care, îşi apără atât propriul popor, cât şi Europa, de ambiţiile neo-imperiale ale Kremlinului şi de forţa armelor sale. În acest context, a spus președintele Senatului, este firesc ca România să fie parte a efortului comun al lumii libere pentru susţinerea Ucrainei în lupta cu un inamic crud şi iraţional.
”Ucraina celebrează astăzi 32 de ani de independenţă faţă de URSS, în cea mai neagră perioadă din istoria sa. Războiul nejustificat şi neprovocat a început cu exact un an şi jumătate în urmă, când Rusia a readus în Europa invazia pentru cucerirea de teritorii şi anexarea de părţi din alte state, prin crimă, abuz şi violenţă”, a spus Ciucă, pe Facebook.
Mesajul lui Nicolae Ciucă de Ziua Ucrainei
Liderul PNL a menționat că este al doilea an în care ziua naţională este celebrată sub bombele ruseşti.
”Suntem alături de poporul ucrainean, nevoit să ducă un război pentru independenţă la aproape o sută de ani după cel din 1917-1921. Luptând pentru libertatea sa, ţara vecină luptă pentru libertatea întregii regiuni. La mulţi ani de pace şi prosperitate, Ucraina!”, a punctat Nicolae Ciucă.
Iohannis dă asigurări că România va fi alături de Ucraina
Președintele Iohannis a transmis și el un mesaj de Ziua Independenței Ucrainei.
El a ținut să arate că România îi va fi alături cât va fi nevoie până la victoria contra agresiunii ruse. Iohannis a felicitat poporul ucrainean, atât în nume personal, cât și din partea poporului român.
„Vom continua să fim alături de țara dumneavoastră atât timp cât va fi nevoie, până la victoria împotriva agresiunii, eliberarea întregului teritoriu al Ucrainei în frontierele sale internațional recunoscute, și mai departe în procesul de refacere și reconstrucție a țării”, a scris Klaus Iohannis.
Președintele condamnă acțiunile Federației Ruse
Președintele a arătat că Federația Rusă a încălcat grav și repetat, prin războiul de agresiune pe care l-a declanșat, toate principiile dreptului internațional. În opinia a, Rusia a cauzat imense suferințe. Intensificarea atacurilor asupra infrastructurii civile ucrainene reprezintă noi crime de război comise de agresor.
În opinia sa „decizia recentă de suspendare a participării la Inițiativa privind cerealele la Marea Neagră arată o nepăsare condamnabilă față de securitatea alimentară a celor mai vulnerabile țări, la nivel global.”
Palatul Cotroceni va fi iluminat în culorile drapelului ucrainean
Președintele României a mai spus că țara noastră este printre susținătorii cei mai fermi ai Ucrainei, în toate formatele de la nivel regional, european și global. Iohannis a apreciat că aprofundarea relației politice și practice dintre NATO și Ucraina reprezintă un rezultat valoros al eforturilor noastre conjugate. Acestea trebuie urmată de progrese pe calea aderării la Alianță.
„În perioada următoare România va acționa cu hotărâre pentru o decizie politică privind deschiderea negocierilor de aderare la Uniunea Europeană”, a spus Iohannis.
Cu ocazia Zilei Independenței Ucrainei, Palatul Cotroceni va fi iluminat joi seară în culorile drapelului ucrainean.